În primele zece luni ale acestui an, 163 de medici constănţeni au depus cereri pentru obţinerea certificatelor de conformitate necesare desfăşurării activităţii peste graniţele ţării. „Majoritatea au primit actele încă ...
Direcţia Judeţeană de Statistică nu a fost de acord să desfăşoare, ca în Capitală, recensământul on-line. În lipsa recensământului on-line, recenzorii puşi pe recuperarea CNP-urilor persoanelor intervievate ce au refuzat ...
La sfârşit de săptămână, Mangalia a fost scena unor lupte de stradă între două clanuri interlope binecunoscute oamenilor legii, dar şi mangalioţilor. Bărbaţii implicaţi în altercaţia sângeroasă sunt clienţi vechi ...
Un simplu control de rutină al poliţiştilor Serviciului Rutier Constanţa s-a transformat într-o urmărire ca în filme pe străzile oraşului, iar apoi pe aleile dintre blocurile din cartierul Tomis Nord. ...
Potrivit calendarului de organizare şi desfăşurare a referendumului de pe 6 noiembrie, ieri preşedintele Tribunalului Constanţa, Vasile Cosac Cărbune, a desemnat prin tragere la sorţi numele preşedinţilor birourilor electorale ale ...
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, 2.600 de reclamaţii din partea consumatorilor nemulţumiţi de serviciile prestate de diferiţi agenţi economici. ...
Deputatul PNL Horea Uioreanu consideră că România este singura ţară din lume care are „trei prim-miniştri“ - Jeffrey Franks, Traian Băsescu şi Emil Boc - dar „care pare neguvernată“, în ...
Fotografia în care preşedintele Traian Băsescu apare înconjurat de înalte feţe bisericeşti, ipostază surprinsă imediat după slujba de canonizare a mitropolitului Andrei Şaguna, este apreciată drept „imaginea anului în România” ...
Îngrijoraţi de perspectiva locurilor de muncă
Românii se plasează pe locul trei din coada unui clasament realizat de compania de consultanţă Nielsen privind încrederea în economie, fiind devansaţi chiar şi de ...
Populaţia Terrei va depăşi, luni, pragul istoric de 7 miliarde de locuitori, potrivit estimărilor ONU, care a profitat de această ocazie pentru a sublinia inegalităţile tot mai mari de pe ...
Pagina următoare »