Biroul Permanent al Camerei a aprobat ieri o reducere a bugetului pe anul în curs de la 291.827.000 de lei la 255.813.000 de lei, diminuarea survenind în urma aprobării de ...
Cum-necum, agentul Florin Barbu, acuzat că ar fi făcut parte dintr-o reţea ai cărei membri treceau ilegal bulgari peste graniţă, a scăpat de acuzaţia de constituire a unui grup infracţional. ...
Îngheţarea salariilor bugetarilor a intrat în prelungiri. Premierul Emil Boc a anunţat, marţi seară, că Executivul a prelungit până la 31 decembrie 2009 actele normative care reglementează salarizarea în sectorul ...
...aceasta ar putea fi singura concluzie după ce Ministerul Transporturilor a hăcuit pur şi simplu fondul de salarii la Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu“ Constanţa. De altfel, fapta... ministerială este urmarea ...
„Antrenorul lui F.C. Braşov, Răzvan Lucescu, a fost validat ieri în funcţia de selecţioner al României, în urma şedinţei Comitetului Executiv, care a analizat propunerea făcută de directorul general al ...
Se pare că Legea privind interzicerea fumatului în unităţile sanitare îi lasă indiferenţi pe cei care poartă halate albe, dar şi pe pacienţi sau vizitatorii care intră în spital pentru ...
De când Carla Bruni a devenit prima doamnă a Franţei, criticii de modă şi presa au găsit numai cuvinte de laudă pentru frumuseţea, dar şi pentru stilul elegant de care ...
Decizie şocantă a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa. Poliţiştii constănţeni şi procurorii care au supravegheat lucrările în dosar au rămas „interzişi”, constatând cu stupoare că toată munca lor ...
Copilul care a murit din cauza gripei porcine în Statele Unite era mexican şi fusese adus în Houston pentru a primi îngrijiri medicale, a anunţat un oficial medical local. „Copilul ...
În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 Mai Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti. Reducerea normei orare ...
Pagina următoare »