D.S.V. - nu! Poliţie - nu! O.P.C. - nu!

Mieluţi în galantarul… portbagajelor

sâmbătă, 18 aprilie 2009 | Fara comentarii
Mieluţi în galantarul… portbagajelor
Constănţenii dau un ban mai mult ca să cumpere de la samsari miei „copţi“ de soare în autoturisme

În piaţa „Griviţei“ era joi mare zarvă, şi nu vorbim de obişnuita înghesuială de dinainte de Paşte. Constănţenii stăteau buluc în jurul maşinilor şi al tarabelor, doar-doar vor avea pe masă bucate gătite din mielul dorit. Cel puţin autoturismul „Dacia Logan“, cu număr de înmatriculare „TL 02 ZIU“, era pur şi simplu vânat de cumpărători. Aceasta în condiţiile în care mieii erau transportaţi într-o maşină neautorizată sanitar-veterinar şi vârâţi în portbagaje, în acelaşi loc în care stau şi canistrele sau alte minunăţii, fără a fi măcar ambalaţi! Acest fapt dă de înţeles că animalele aflate în hala din piaţa „Griviţei“ aveau aceeaşi provenienţă! Este greu de crezut că maşinile frigorifice ne-au adus mieii la Constanţa. Pentru a evita aglomeraţia din pieţe şi a-şi alege mielul dorit, cumpărătorii, atenţie, negociau cu samsarii din piaţă şi se serveau direct din portbagaj, nici urmă de maşină frigorifică! Unii mai „pretenţioşi“ solicitau să aibă pusă ştampila pe animal, de parcă aceasta scutea pe cineva de pericolul contaminării unei boli. Şi până la urmă, omul de rând ca omul de rând, dar cum şi-au permis medicii veterinari din piaţă să avizeze sanitar miei proveniţi din portbagaje, când tocmai ei ne sfătuiesc să avem grijă de unde îi cumpărăm?! 

Poliţia dirija frauda 

La ora 10.00, în piaţa „Griviţei“ era ca la nebuni. Zeci de constănţeni vânau cele trei-patru maşini evazioniste. De la depărtare nici n-ai fi zis că în faţa ta se mai află o parcare sau ai fi pus rămăşag că a avut loc vreun accident rutier. Deja maşinile nu se mai vedeau de forfota creată. Doi-trei ofiţeri de Poliţie erau şi ei prezenţi, însărcinaţi să monitorizeze situaţia şi să-i amendeze pe vânzătorii evazionişti. Deşi tranzacţiile ilegale se derulau sub ochii noştri şi, desigur, ai Poliţiei, se făcea că întotdeauna ofiţerii observau neregulile prea târziu. Zău, ai fi zis că poliţiştii sunt acolo pentru a ordona traficul. Posesorul autoturismului BMW, înmatriculat 18 CGM CT, o dată ce şi-a văzut sacii în căruţă, a fost atenţionat de ofiţeri doar să elibereze circulaţia. Niciun moment agenţii nu au luat la verificat portbagajul constănţeanului din BMW pentru a amenda părţile implicate în comerţul ilegal şi confisca marfa. Singurul îndemn din partea ofiţerilor prezenţi la „datorie“ a fost să le ceară tulcenilor să se mute cu maşina în piaţă şi am spune chiar că şi-au depăşit atribuţiile de serviciu, îndemnându-i pe comercianţii ilegali să-şi ştampileze (?!) mieii. Era un dialog interesant între evazionişti şi organul de Poliţie. Poliţia cerea ca marfa să fie ştampilată şi mutată în piaţă, de parcă aceasta ar fi fost intervenţia ce-i revine, iar evazionistul afirma cu toată încrederea: „Cu mielul în piaţă mă duc“. În tot acest răstimp, cu aprobarea tacită a Poliţiei, constănţenii grăbiţi se serveau cu miei ilegal direct din portbagaje. 

Cu trei miei vânduţi, evazioniştii îşi plătesc amenda sanitar-veterinară!  

Când ofiţerii de Poliţie să făceau că nu sunt atenţi, clienţii dădeau banul, animalul era apoi vârât dintr-un portbagaj în altul fără nicio garanţie sanitar-veterinară sau cu una… îndoielnică. Spunem îndoielnică, întrucât, potrivit inspectorilor sanitari, care nu erau de găsit în piaţă şi au descins în control abia la sesizarea cotidianului „Liderul de Opinie“, o parte dintre mieii depozitaţi ilegal în portbagaje, surpriză… aveau ştampilă! „Echipa de control a ajuns în piaţa «Griviţei». Este adevărat, din cele declarate la faţa locului, au fost comercializaţi din portbagaj atât miei marcaţi, cât şi nemarcaţi. Agentul economic urmează să fie amendat conform legii“, a precizat Gheorghe Dincă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar-Veterinare Constanţa. Cât priveşte ilegala ştampilare a mieilor se va face anchetă şi se va stabili medicul veterinar vinovat şi sancţiunea acestuia, a adăugat Dincă. Cât mai poate cântări un aviz sanitar-veterinar legal sau ilegal pentru care medicii din piaţa „Griviţei“ sigur trebuie să plătească, când mieii ştampilaţi au fiert în portbagaje pe drumul de la Tulcea la Constanţa sau de la o piaţă la alta?! Transportul în condiţii neigienice înseamnă boală, iar, cum era de aşteptat, până şi legea încurajează astfel de comportamente. Conform actelor normative în vigoare, pe tulcean l-a păscut o amendă ce variază între 1.000 lei şi 20.000 lei, care, plătită în 48 de ore, ajunge undeva la… 500 lei, contravaloarea a nici trei miei.  

Pe timp de criză, constănţeanul are bani!  

Constănţenii buluc peste portbagaje nu aveau nicio teamă pentru sănătatea lor. O cucoană coborâtă dintr-un „Mercedes“ înmatriculat CT 05 AWA ni s-a adresat sfidător, spunând că „nu a murit cineva până acum“ că a mâncat miel direct din portbagaj. Nici preţurile nu mai erau o problemă. Nemulţumiţi de marfa din piaţă, ce le oferea miei mici de 4 kg sau mult prea mari, constănţenii preferau să cumpere direct din maşini şi la un cost mai ridicat animalul pe cât de dorit, pe atât de neautorizat şi neigienic. Deşi în criză financiară, clienţii maşinilor evazioniste pline cu miei aveau de ales în piaţa „Griviţei“ cel puţin între două variante de preţ, mai precis 18 lei/kg la tulcean sau 25 lei kilogramul la portbagajul maşinii CT 71 MIG. Singura remarcă a clienţilor era că la tulcean era mai ieftin, aşa că ocoleau dubiţa, unde mielul comercializat ilegal valora 25 lei/kg. Deşi în piaţă kilogramul era 16 lei, constănţenii, sfidând criza, preferau să-l cumpere şi neautorizat, şi mai scump. 

Unii – buluc la scumpeturi, alţii – gură-cască prin piaţă 

În timp ce constănţenii se băteau care mai de care pentru un miel evazionist şi scump, soarta servea unora, la câţiva paşi de piaţa „Griviţei“, pachetul social pascal. Ar fi dat orice asistaţii să primească şi ei un miel de Paşte sau măcar o bucată de la cantina socială unde sunt arondaţi. Aparent, pungile beneficiarilor erau pline, alţii, mai numeroşi acasă, plecau cu sacoşele de i-ai fi invidiat dacă nu ştiai că şi-au primit raţia pe trei zile. Pe lângă meniul zilnic, ce numără, pentru un membru de familie, o pâine, un litru de lapte, 1 borcan de gem, 150 gr brânză, 1 pate de ficat, supă şi un fel de mâncare gătită cu carne, asistaţii au primit suplimentar de Paşte un compot de ananas, un cozonac mai sărăcăcios şi ouă proaspete. „Cu o alocaţie de 6 lei, din care 1 leu este pâinea, ne-am descurcat şi noi cum am putut. Am intervenit peste tot, am căutat să cumpărăm cât mai ieftin. Cozonacii i-am comandat la «Dobrogea», sunt tot de 500 g, însă puţin mai sărăcăcioşi“, a precizat Maria Andreescu, directorul Centrului de Ajutor Social din piaţa „Griviţei“. 

Camelia MATEI

Pizza Constanta

Tags:  , , , , , ,

Readers Comments (0)




Premium WordPress Themes
  • “Băieţii deştepţi”, prostiţi de guvernarea Ponta

    Un miliard de euro. Banii reprezintă profitul pe care societăţile din sistemul energetic, în care statul român este acţionar principal, i-ar fi putut câştiga în ultimii zece ani dacă şi-ar fi vândut marfa la preţul pieţei şi nu după dorinţa unora care s-au îmbogăţit peste noapte. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Free WordPress Theme