Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa (S.L.S.I.P.) a anunţat, ieri, că a dat start referendumului pentru consultarea cadrelor didactice privind viitoarele acţiuni revendicative.
Profesorii membri de sindicat pot alege între un miting de protest în Bucureşti, grevă generală în zilele în care se desfăşoară tezele unice, grevă generală în luna iunie şi boicotarea examenului de bacalaureat. „Am trimis în şcoli, către grupele sindicale, referendumul iniţiat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, organizaţie din care facem parte, urmând ca pe data de 8 aprilie să centralizăm rezultatele“, a precizat prof. Mihai Contanu, vicepreşedintele S.L.S.I.P. Nemulţumirile profesorilor se îndreaptă către refuzul Guvernului de a aplica Legea nr. 221/2008 privind majorarea cu 50% a salariilor personalului didactic, dar şi împotriva reformei în educaţie. „Descentralizarea învăţământului preuniversitar, aşa cum intenţionează să o facă actuala Putere, ar avea consecinţe dezastruoase asupra sistemului de învăţământ şi a salariaţilor acestuia“, susţin reprezentanţii sindicali. Mai mult, în opinia acestora, M.E.C.I. a modificat orarul şcolar pentru învăţământul liceal, în mod haotic, fără să se ţină cont de interesele elevilor. Nu este pentru prima oară când profesorii ameninţă cu acţiuni revendicative. Din octombrie anul trecut, sindicaliştii sunt într-un meci continuu cu Ministerul Educaţiei. Dascălii vor 6 la sută din P.I.B. pentru învăţământ şi salariile mărite în conformitate cu legile în vigoare, şi nu acceptă niciun fel de amendament la prevederile legale. Legea adoptată anul trecut stabilea ca majorările să se facă retroactiv, din octombrie 2008, promisiune ce a fost făcută şi de reprezentanţii P.S.D. înainte de alegeri. La capitolul majorări salariale, profesorii mai au de primit, după creşterile salariale acordate de Guvernul Tăriceanu, măriri de 33% în sistemul preuniversitar şi de 50% pentru cei din învăţământul superior.
Camelia MATEI
Tags: cadre didactice, Camelia Matei, Constanta, greva, profesori, SLSIP