„Au trecut două războaie mondiale peste noi. Nu ne desfiinţăm“, a declarat directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (ICDCOC) Palas, Radu Răducu. De mai bine de un an, instituţia trece prin clipe de coşmar după ce Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care susţinea financiar 80% din activitate, nu i-a mai finanţat proiectele. Nici Ministerul Agriculturii nu a găsit o soluţie pentru salvarea Oieriei Palas. „Vinerea trecută trebuia să mergem la Bucureşti, la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice de care aparţinem pentru a discuta pe tema reorganizării instituţiilor de cercetare şi dezvoltare. Nu am mai putut ajunge din cauza vremii. Am înţeles că, la nivelul Ministerului Agriculturii, se doreşte desfiinţarea câtorva instituţii de profil pentru ca, prin subvenţiile oferite, să se asigure finanţarea celor rămase“, a declarat Radu Răducu. Directorul a făcut toate demersurile posibile şi a anunţat toate forurile decizionale despre situaţia critică în care se află. Strigătul de ajutor a ajuns şi la Cotroceni, dar de acolo, nu a venit niciun fel de soluţie către Oieria Palas. „Bugetul pe anul acesta este zero. Ministerul Agriculturii nu are, pe 2012, niciun leu pentru subvenţionarea activităţii. Stăm aşa deocamdată. Nu avem ce face, dar de închis nu ne vom închide“, a mai precizat directorul ICDCOC Palas. Directorul Oieriei se gândeşte serios la problema supravieţuirii şi nu scoate din calcul eventuale tăieri salariale, concedii fără plată sau chiar disponibilizări. „Avem 70 de angajaţi. Nu vreau să renunţ la ei. Situaţia este extrem de grea şi nu mai putem continua aşa mult timp. Sper ca, în maximum o lună, să primim un răspuns pozitiv şi să intrăm în normal“, a afirmat Radu Răducu. Singura şansă pentru salvarea de la groapă a Institutului Palas ar fi ca statul să aloce bani şi să iasă din rolul său de spectator inactiv.
Oana MANOILĂ
Tags: oieria Palas