Cuţitarii “Ciuşcă” şi Popa petrec sărbătorile în arest

sâmbătă, 24 decembrie 2011 | Fara comentarii
Cuţitarii “Ciuşcă” şi Popa petrec sărbătorile în arest
De pe targă, Ciuşcă a fost dus în arest, unde va rămâne şi de sărbători

Cei doi scandalagii, Sorin Nicolae Boncătă, zis Ciuşcă, şi Valentin Popa, le-au scris Moşului deghizat în robă să le aducă eliberarea din arest, însă magistraţii Tribunalului Constanţa le-au spulberat speranţele chiar în preajma Crăciunului. Cu alte cuvinte, Sorin Nicolae Boncătă şi Valentin Popa, cei doi recalcitranţi care au provocat un scandal monstru în Eforie, în luna august a acestui an, au formulat cerere de eliberare provizorie sub control judiciar la Judecătoria Constanţa, în speranţa că îşi vor putea petrece sărbătorile în familie. Magistraţii instanţei de fond au respins cererile, iar cei doi inculpaţi arestaţi au atacat decizia Judecătoriei la Tribunal. Şi la această instanţă, s-au lovit de respingerea magistraţilor, care au considerat recursul, nefondat, definitiv. Astfel, „Ciuşcă” şi Popa îşi vor petrece Crăciunul şi Revelionul în spatele gratiilor, printre cei certaţi cu legea, ca şi ei. Reamintim că scandalul soldat cu împuşcături, care i-a trimis în spatele gratiilor a avut loc pe data de 17 august, când „Ciuşcă” fiind în stare de ebrietate, a provocat scandal, lovind un şofer de microbuz şi un dispecer şi ameninţându-i cu un cuţit de kebab. Un gardian aflat în vacanţă pe litoral a pus capăt altercaţiei, împuşcându-l pe „Ciuşcă” cu un pistol cu bile de cauciuc. Oamenii legii au stabilit atunci că, în momentul declanşării scandalului, Boncătă zis „Ciuşcă” se afla la volan, deşi era băut bine. Probatoriul procurorilor a relevat faptul că, în după-amiaza zilei de 16 august, în jurul orelor 17.00, aflându-se în centrul staţiunii Eforie Nord, lângă staţia de autobuze „Poştă”, şoferul unui autoturism marca „BMW“ 320, în care Popa Valentin se afla ca pasager, la deplasarea neatentă în marşarier, a acroşat un microbuz de transport persoane oprit în staţie. Deşi vinovaţi de producerea incidentului, Popa şi Boncătă Sorin (şoferul autoturismului BMW) s-au dat jos din maşină şi au început să se certe cu şoferul autocarului. Când spiritele s-au încins şi mai tare, în timp ce prietenul său se certa cu şoferul şi dispecerul microbuzului acroşat, Popa V. s-a înarmat cu o crosă de golf, pe care a scos-o din portbagajul autoturismului, şi l-a lovit de mai multe ori pe Memiş Redin (dispecerul microbuzului). În timpul scandalului, un turist a intervenit pentru a dezamorsa conflictul. În loc să se liniştească, Boncătă a încercat să-l lovească cu un cuţit de tăiat „kebab” pe turistul cu spirit civic. Astfel, pentru a se apăra de cuţitul scandalagiului, gardianul şi-a luat pistolul cu bile de cauciuc şi a tras două focuri de armă, spre agresor. Cuţitarul Boncătă a fost rănit şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

C.Ş

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Premium WordPress Themes
  • “Băieţii deştepţi”, prostiţi de guvernarea Ponta

    Un miliard de euro. Banii reprezintă profitul pe care societăţile din sistemul energetic, în care statul român este acţionar principal, i-ar fi putut câştiga în ultimii zece ani dacă şi-ar fi vândut marfa la preţul pieţei şi nu după dorinţa unora care s-au îmbogăţit peste noapte. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress Blog