Cu fonduri accesate de CJC

Proiect pentru dezvoltarea sectorului pescăresc

vineri, 30 septembrie 2011 | Fara comentarii
Proiect pentru dezvoltarea sectorului pescăresc
"Proiectul şi-a propus o viziune strategică pentru pescuitul din zonă"

Primăria Agigea a încheiat, ieri, proiectul „Grup local Dobrogea Sud“, finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, ce vizează dezvoltarea zonei pescăreşti. Aşa cum arăta viceprimarul Cornel Popescu, Programul Operaţional de Pescuit 2007- 2013 şi-a propus o viziune strategică pentru sectorul pescăresc din România prin creşterea competitivităţii si sustenabilităţii acestuia, dezvoltarea pieţei pentru produsele acestui sector, dar şi susţinerea dezvoltării durabile a zonelor pescăreşti şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în aceste zone. Cea mai mare parte a activităţilor pescăreşti se desfăşoară în apele teritoriale (până la 12 mile marine) şi în apele interioare. Deşi la nivelul anului 2005, contribuţia sectorului piscicol la formarea PIB a fost de 0,0054%, importanţa acestui sector în agricultură şi în economia naţională este dată mai ales de rolul social pe care îl are, prin potenţialul de resurse alimentare, zonele umede şi biodiversitatea speciilor din apele ţării. Sectorul piscicol din zona căreia i se adresează FLAG Dobrogea Sud include activităţile de acvacultură, pescuit marin şi pescuit în apele interioare, precum şi activităţile de procesare şi marketing. Scăderea producţiei piscicole, atât în apele dulci cât şi în cele marine, este determinată de condiţiile caracteristice stării de tranziţie de la economia centralizată la economia de piaţă (investiţii scăzute în acest sector) precum şi de instabilităţile cadrului instituţional şi legal. „Ceea ce vrem să subliniem este faptul că, în zona de activitate a FLAG-ului Dobrogea Sud, producţia de peşte din Marea Neagră prezintă o evoluţie descendentă, fără a reuşi să acopere cerinţele de peşte de pe piaţa românească“, a declarat edilul. Cauzele majore ce au condus la această scădere sunt lipsa punctelor pescăreşti la Marea Neagra, inexistenţa unui port destinat ambarcaţiunilor pescăreşti, inexistenţa unei pieţe pentru comercializarea peştelui, lipsa unor procesatori şi, nu în ultimul rând, un cadru legislativ ce nu conferă siguranţa investitorilor.

Pescuit haotic

O altă provocare cu care se confruntă acest sector o constituie lipsa dotărilor necesare activităţii de pescuit la Marea Neagră, respectiv ambarcaţiunile existente nu îndeplinesc criteriile impuse de standardele europene. Pescuitul in Marea Neagră, la ora actuală, este practicat de persoane de vârsta a treia din localităţile riverane, fiind un pescuit haotic, de cele mai multe ori practicat pentru asigurarea existenţei sociale. În lungul litoralului Mării Negre pescuitul este singura sursă de venit pe tot timpul anului pentru comunităţile de pescari. O altă problemă este că acest tip de pescuit se face, de regulă, cu unelte staţionare, fără a exista operaţii mecanizate. Partenerii implicaţi în formarea FLAG-ului Dobrogea Sud sunt: asociaţii de pescari, asociaţii de mediu preocupate de păstrarea nealterată a calităţii apelor şi a resurselor acvatice, asociaţii ce sprijină iniţiativa femeilor şi tinerilor, instituţii de cercetare şi/sau educaţie, autorităţi publice locale şi judeţene, precum şi personalităţi ştiinţifice cu o vastă experienţă internaţională în activitatea de acvacultură şi pescuit, atât în apele interioare, cât şi la Marea Neagră. Consiliul Judeţean Constanţa a lansat, luna trecută, proiectul european privind funcţionarea Grupului Local Dobrogea Nord, ce vizează sprijin pentru înfiinţarea parteneriatelor public-private şi elaborarea strategiilor de dezvoltare locală a zonelor pescăreşti.

Alice HIRSCH

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Free WordPress Theme
  • “Băieţii deştepţi”, prostiţi de guvernarea Ponta

    Un miliard de euro. Banii reprezintă profitul pe care societăţile din sistemul energetic, în care statul român este acţionar principal, i-ar fi putut câştiga în ultimii zece ani dacă şi-ar fi vândut marfa la preţul pieţei şi nu după dorinţa unora care s-au îmbogăţit peste noapte. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress主题