Păduchii s-au întors la şcoală

vineri, 30 septembrie 2011 | Fara comentarii
Păduchii s-au întors la şcoală
La recontrol, 54 de elevi au fost trimişi acasă. Încă nu scăpaseră de "umblătorii" din păr

Boli infecţioase, păduchi şi râie în şcolile constănţene. Aşa şi-au trimis părinţii copiii să înveţe carte. La începerea cursurilor, după vacanţa mare, medicii şi asistenţii medicali din cabinetele şcolare – în mediul urban şi medicii de familie – în mediul rural, au efectuat examenul medical pentru supravegherea stării de sănătate a copiilor din colectivităţile de antepreşcolari, preşcolari şi elevi. Potrivit raportului întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, în perioada 12 – 23 septembrie, au fost controlate 437 de unităţi (creşe, centre de plasament, grădiniţe, şcoli, licee, şcoli profesionale şi şcoli speciale), cu un efectiv de 86.891 de copii. Medicii şi asistenţii medicali au descoperit 1.052 de cazuri de îmbolnăvire, dintre care, cele mai multe fiind anginele – 567 de copii bolnavi. Locul doi în „topul“ celor mai frecvente afecţiuni a fost ocupat de pediculoză (păduchi), 260 de copii având… musafiri nepoftiţi. Alţi 101 elevi au fost depistaţi cu micoze, 80 cu alte boli parazitare şi doar şase cu râie (scabie). S-au descoperit două cazuri de varicelă, unul de parotidă epidemică şi 35 de cazuri de alte boli infecţioase. Potrivit DSPJ Constanţa, la zece zile după primul examen s-a efectuat un recontrol numai pentru scabie şi pediculoză. Medicii au constatat că 54 de copilaşi încă mai aveau păduchi, aşa că au fost trimişi acasă pentru repetarea tratamentului corect. Reintrarea lor în colectivitate va fi permisă numai după rezolvarea cazurilor, pe baza avizului epidemiologic eliberat de medicul de familie sau medicul colectivităţii. Reprezentanţii DSPJ Constanţa au precizat că, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, când au fost triaţi 92.961 copii şi s-au înregistrat 1.424 cazuri de îmbolnăviri se constată că s-au înregistrat mai puţine cazuri de angine, micoze, scabie, dar, a crescut uşor numărul cazurilor de pediculoză .

Oana MANOILĂ

 

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Weboy
  • “Băieţii deştepţi”, prostiţi de guvernarea Ponta

    Un miliard de euro. Banii reprezintă profitul pe care societăţile din sistemul energetic, în care statul român este acţionar principal, i-ar fi putut câştiga în ultimii zece ani dacă şi-ar fi vândut marfa la preţul pieţei şi nu după dorinţa unora care s-au îmbogăţit peste noapte. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Weboy