Bazarele bat pecetea evaziunii!

Tone de marfă ilegală îşi aşteaptă cumpărătorii. Organele de control când vor veni?

De ani de zile, în bazarul din zona Inel II evaziunea fiscală este la ea acasă şi niciunui organ de control nu-i pasă. Niciun tarabagiu nu are casă de marcat şi niciun muşteriu nu pleacă cu bon fiscal. Mediul în care este expusă marfa, pe şi sub tarabe, este jalnic, la fel ca şi mizeria ce tronează în jurul acesteia. Îmbrăcămintea şi încălţămintea sunt pline de praf, iar electrocasnicele nu au termen de garanţie. Vânzătorii tuciurii sau cu accent moldovenesc de peste Prut susţin că marfa este adusă din Turcia (fără ca cineva să-i întrebe de actele vamale) sau că au cumpărat-o din Capitală… fără bon fiscal, de la Complexul „Europa“ sau „Dragonul Roşu“. Adică de acolo de unde evaziunea fiscală înfloreşte.

Bonul fiscal stârneşte hohote de râs

Zeci de oameni trec pe acolo zilnic şi cumpără diverse, fără să le pese de calitatea sau de legalitatea produsului. De asemenea, niciunul dintre cumpărători nu realizează că, prin faptul că nu cer bon fiscal, ajută oacheşii vânzători la evaziunea fiscală. De fapt, un simplu bon cerut poate stârni hohote de râs printre turciţii de la bazar. De ce? Pentru că în viaţa lor nu au umblat cu o casă de marcat, ba mai mult, mulţi dintre ei nici nu ştiu cum arată. Pentru că sunt ieftine şi la îndemână, cumpărătorii iau produsele fără garanţii şi fără vreo bază că ar putea să le returneze în caz de defecţiuni. Nimeni nu şi-a pus vreodată problema cum ajunge marfa aici şi cum de este permis să se vândă fără acte. Lucrurile luate de ruşi sau de ţigani şi vândute în bazarul din Constanţa nu fac nici jumătate din preţul cerut de ei. De aceea bazarienii lasă chiar şi la jumătate din preţul standard afişat pe produs. Printre tonele de marfă prăfuite putem găsi şi animale ale străzii care şi-au mutat domiciliul sub tarabe. Pe „aleile“ dintre tarabele blocate, nu de puţine ori, de troiene de mizerie, când şi când, găsim şi câte un bişniţar nemulţumit de mersul vânzării. „E greu. Merg de două ori pe lună în Turcia să aduc marfă de calitate şi uite-mă cum stau cu ea“, se tânguia un vânzător nemulţumit, care avea taraba doldora de marfă, dar şi borseta cu „remuneraţie“ pe măsură.

“O mică atenţie rezolvă tot, bre!?”

Genţi sau încălţăminte „din piele“ atârnă prăfuite pe cel puţin jumătate dintre tarabele bazarului. Întrebaţi de unde au marfa, oacheşii vânzători bagă „pastila“ cu „Turcia, calitate de excepţie“. Calitate ce se dovedeşte a fi un vinilin. La fel de „calitative“ se dovedesc a fi şi „chinezismele“ cu care sunt îmbiaţi potenţiali cumpărători. Nu puţini sunt cei care cad în plasă şi achiziţionează o pereche de pantofi a căror talpă se desprinde după prima plimbare pe faleză. Un „raion“ special este cel al electrocasnicelor. De aici orice gospodină îşi poate achiziţiona un fier de călcat la preţ ce bate concurenţa. Cea cu bon fiscal, căci aici nu este vorba de aşa ceva. Că ajunge cu el acasă şi după mai puţin de o săptămână se strică, este altă poveste. Sau poate aceeaşi, în condiţiile în care nu primeşte certificat de garanţie. Nici la tarabele cu alte produse, de la ace de siguranţă, la pânze de bomfaier şi până la drujbe, nu te alegi cu te miri ce garanţii. Şi uite aşa ajungi acasă şi constaţi că mult lăudatul cuptor electric nu se încălzeşte nici dacă-l pui pe aragaz, sau că telecomanda, pentru care ţi s-au dat asigurări că este perfectă la televizorul tău, se potriveşte la cel al vecinului. Ce să mai spunem de tarabele cu ochelari de vedere. Vânduţi de fraţii noştri de peste Prut fără nicio pregătire în ale oftalmologiei, după o… probă de citit pe un ziar aflat în preajmă. Drept este că niciun bazarian nu îi pune pistolul la tâmplă constănţeanului să-i cumpere marfa, dar la fel de adevărată este constatarea că nici un organ de control nu a „călcat“ pe aici. Nici Fiscul, nici Garda, nici Direcţia Sanitară, nici… Şi atunci să nu-i dai crezare tuciuriului de la papuci, când susţine că „ o mică atenţie rezolvă tot, bre !“. Nu avem habar dacă acelaşi mod de „abordare“ îl au şi comercianţii din Complexul „Marvimex“, dar ştim sigur că şi aici evaziunea fiscală este la ea acasă. Ceva mai… elevată, însă. Aici există şi autorizaţii şi case de marcat, dar vânzătorii nu binevoiesc să dea bonuri fiscale.