22 de profesori itineranţi şi psihopedagogi au grijă de peste 240 de copii cu nevoi speciale. „Ajutăm cadrele didactice din învăţământul de masă să facă faţă acestor copii cu dizabilităţi moderate, 212 la număr, care învaţă la şcolile normale. Pentru ei avem un program special de acordare a asistenţei educaţionale. Desfăşurăm activităţi complementare celor pe care le fac ei zi de zi, la şcoală”, a declarat prof. psihopedagog Adina Sandu din cadrul Centrului de Resurse pentru Educaţia Incluzivă (CREI), ce aparţine de Centrul de Resurse Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. Potrivit normativelor, fiecare profesor ar trebuie să aibă în grijă, cel mult, 12 elevi cu deficienţe uşoare, pe acelaşi palier, şi, cel puţin, patru elevi cu handicap grav. Cei 22 de profesori de sprijin sunt suprasolicitaţi, mai ales că li se adaugă şi o muncă de teren – merg acolo unde este nevoie de ei. Pe lângă serviciile de sprijin acordate elevilor cu CES, în învăţământul de masă, specialiştii CREI se ocupă şi de alţi 30 de micuţi care, potrivit psihopedagogului Adina Sandu, „sunt cuprinşi în atelierele de artă, unde fac diverse terapii, cum ar fi cele de formare a autonomiei personale, terapie ocupaţională, meloterapie, ludoterapie etc. Mulţi dintre ei beneficiază şi de şedinţe de logopedie şi consiliere”. CREI le pune la dispoziţie tot suportul material, dar şi consilierea părinţilor. Deficienţele de care micuţii suferă sunt ADHD, deficienţe mintale, tulburări din spectrul autist, hipoacuzie, deficienţe de vedere, elevi ce prezintă dificultăţi de învăţare etc.
Adevărate drame
În ultimii ani s-a observat o creştere a numărului copiilor cu astfel de probleme, dar acest fapt poate fi pus şi pe seama interesului, din ce în ce mai viu, pe care părinţii îl acordă copiilor lor, astfel că problemele sunt depistate de la vârste foarte fragede. Există şi cazuri, rare, în care părinţii nu acceptă situaţia şi nu vor să scoată certificate de handicap, pentru că le este teamă că micuţii nu vor fi acceptaţi de societate. Dacă se adresează Centrului, aceştia vor beneficia de consiliere, iar copiii lor vor avea şansa să ducă o viaţă aproape normală.
Baza se măreşte
Spaţiul pe care îl au acum la dispoziţie a devenit insuficient pentru toţi copiii care au nevoie de sprijinul profesorilor de sprijin, psihologilor şi logopezilor. Potrivit directorului Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Mariana Bălănescu, instituţia se va extinde. Spaţiul reabilitat va avea drept scop găzduirea Comisiei de Evaluare Şcolară şi Profesională a copiilor cu CES, ce va aparţine de CJRAE, începând cu data de 01.09.2011. Lucrările au început de mult, dar, din lipsa banilor, au fost oprite momentan. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa a fost reabilitată o parte din clădire, urmând să fie finalizate lucrările de reparaţie.
Oana MANOILLĂ