Senatorul P.S.D., Miron Mitrea, scria ieri pe blogul personal că este „un lucru normal“ că dosarul său ajunge în Justiţie, dar sugerează că există o legătură între trimiterea sa în judecată în acest moment şi lupta politică pe care a dus-o în ultima perioadă.
„Aflu de la televizor că D.N.A. m-a trimis în judecată. Foarte bine. Doar pentru asta mi-am dat demisia din Parlament la începutul lui septembrie. Dosarul meu trebuia să ajungă în Justiţie, unde să îmi probez nevinovăţia. Un lucru normal într-un stat de drept, în care nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. În acelaşi timp, vreau să se înţeleagă că nu mi-am schimbat părerea referitoare la modul în care a fost instrumentat dosarul. El a fost întocmit de procurori politici pentru scopuri politice. Cei care au urmărit cu atenţie lupta politică pe care am dus-o în ultimele luni înţeleg şi de unde vin răzbunările“, scrie senatorul. Miron Mitrea a fost trimis, ieri, în judecată de procurorii anticorupţie, pentru că ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct al I.S.C., suma reprezentând contravaloarea lucrărilor la casa mamei senatorului. Potrivit unui comunicat al D.N.A., fostul ministru în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei (M.L.P.T.L.), în perioada 2000-2004, este acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, şi uz de fals, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie. În judecată a mai fost trimisă şi Irina Paula Jianu, fost inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (I.S.C.), ulterior inspector general de stat în construcţii la I.S.C., în sarcina căreia s-a reţinut, printre altele, infracţiunea de dare de mită, în formă continuată.
Mariuca ANDRONE
Tags: DNA, dosar, judecata, Măriuca ANDRONE, Miron Mitrea, Politica, proces, procurori