Criza financiară şi disponibilizările din ultima perioadă i-au afectat grav pe constănţeni. Zi de zi bat drumul la Inspectoratul Teritorial de Muncă, doar-doar li se va spune că restructurarea a fost una abuzivă. Inspectorii I.T.M. se văd asaltaţi de zeci de jalbe şi nu mai ştiu cum să explice
nefericiţilor că nu se poate constata niciun abuz în restructurarea activităţii de către angajatori. Cel puţin sesizările lor nu au nicio legătură cu competenţa unei verificări pe linie de muncă. Legal, inspectorii de muncă pot controla dacă sunt respectate prevederile în vigoare în privinţa restructurării. Inspectorul poate verifica dacă a fost acordată perioada de preaviz şi decizia de încetare a activităţii conform căreia foştii salariaţi au dreptul, după caz, să intre sau nu în şomaj. Se ştie că pentru a beneficia de şomaj disponibilizatul trebuie să aibă lucrate cel puţin 12 luni în ultimele 24 luni şi să nu deţină terenuri sau alte venituri. Cum spuneam, reclamanţii au alte probleme de sesizat, iar vina le aparţine şi nu se poate face nimic pentru a veni în întâmpinarea necazului lor. Potrivit purtătorului de cuvânt al I.T.M., aproape 20 de persoane s-au aflat în această situaţie în luna februarie. Din cauza necunoaşterii legii, acestea au semnat în luna februarie, la cererea angajatorului, încetarea contractului de muncă conform art. 55 lit B. Urmarea?! Articolul cu pricina asumat de angajaţi a făcut ca aceştia să rămână şi fără serviciu, şi fără dreptul la ajutorul de şomaj. Practic, o dată cu semnarea articolului, salariaţii şi-au negat singuri dreptul la indemnizaţia de şomaj, iar inspectorii I.T.M. nu au cum să-i ajute. Singurul lucru pe care îl pot face reprezentanţii I.T.M. este să-i sfătuiască pe salariaţi în această perioadă de criză să fie cu mare băgare de seamă atunci când au în faţă un document al societăţii ce trebuie semnat.
Nu doar disponibilizaţii se confruntă cu probleme, criza financiară face victime şi printre salarizaţi. 80% dintre cele 175 de sesizări venite în luna februarie la I.T.M. se referă la neplata salariilor restante. Vedete la acest capitol sunt societăţile de construcţii, a căror situaţie falimentară se tot discută zilele acestea, şi societăţile de pază şi protecţie cu grave antecedente. Activitatea în construcţii chiar trece printr-o perioadă dificilă, de aici şi neplata salariilor restante. Potrivit Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa, construcţiile sunt unul dintre domeniile cele mai afectate de criza financiară. Disponibilizările se ţin şi ele lanţ la Constanţa, oraşul cu cei mai mulţi şomeri, 6.807 la număr. Unde mai pui că alte 27 de societăţi au anunţat, zilele trecute, concedieri începând cu 1 februarie, peste o mie de persoane urmând să rămână pe drumuri. Amintim că, la finele lunii decembrie, Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă anunţa că are înregistrate, pe lista de disponibilizări, 812 persoane, iar în ianuarie – alte 241.
Camelia MATEI
Tags: angajatori, Camelia Matei, Constanta, criza, ITM, locuri de munca