Prin Guvern circulă un proiect de ordonanţă cu numărul 304 din 24 februarie 2009 ce-i lasă pe elevi, studenţi şi profesori fără o parte din drepturile cuvenite.
Semnatari ar fi vicepremierul Dan Nica, ministrul Finanţelor – Gheorghe Pogea, ministrul Muncii – Marian Sârbu, ministrul Agriculturii – Ilie Sârbu, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici – Szakal Andras Zsolt şi ministrul Justiţiei – Cătălin Predoiu. Documentul propune, fără înştiinţarea sindicatelor din învăţământ, reducerea cheltuielilor bugetare, în principal, prin neacordarea salariului de merit, eliminarea primelor, a premiilor, neplata orelor suplimentare şi a subvenţiilor de transport. Mai precis, prin două articole de lege, 21 şi 22, Guvernul propune să se restrângă cheltuielile prin renunţarea la subvenţiile pentru transport şi pentru practica elevilor şi profesorilor. Ceea ce înseamnă că prin cele două articole s-ar putea modifica Legea 315/2006, astfel încât profesorii de peste 35 de ani să nu mai primească câte 100 de euro pentru materiale didactice şi s-ar abroga Legea 258/2007, prin care, în prezent, se reglementează modul în care statul subvenţionează stagiile de practică obligatorii pentru elevi şi studenţi şi Legea 291/2007, care cuprinde prevederi despre decontarea transportului la elevi, studenţi, pentru naveta în mediul rural. Până şi pregătirea elevilor suferă la vreme de criză. În proiectul de ordonanţă se prevede ca în ciclul primar orele de sport să nu se mai facă cu un profesor de specialitate, ci cu învăţătorul!
În nota de fundamentare a proiectului, semnată şi parafată de ministrul Muncii, Marian Sârbu, se arată că Guvernul a luat deja decizia formării unui colectiv de lucru compus din reprezentanţi ai ministerelor Muncii şi Finanţelor şi ai Secretariatului General al Guvernului. Miniştrii de resort vor trebui să discute acest proiect în cadrul Comisiilor de dialog social, constituite la nivelul fiecărui minister. Sindicaliştii din învăţământ se arată contrariaţi de prezentul proiect. Mai mult, sindicaliştii susţin că au discutat, joi, cu ministrul Educaţiei despre salariile profesorilor şi diferitele prime şi subvenţii acordate profesorilor, iar potrivit preşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (F.S.L.I.)., Aurel Cornea, ministrul Ecaterina Andronescu ar fi dat asigurări că se vor plăti în continuare banii pentru drepturile cuvenite. „Cât despre celelalte prime şi indemnizaţii, la negocierea bugetului, ministrul Emil Boc ne-a asigurat că se vor plăti şi toate acestea, inclusiv orele suplimentare“, a declarat liderul sindical. Tocmai de aceea, reprezentanţii profesorilor au solicitat o întâlnire de urgenţă cu premierul Emil Boc, ameninţând, în cazul neconsultării, cu declanşarea grevei generale. „Când am discutat despre buget, ni s-a promis una, acum aflăm că există proiecte legislative care arată altceva. Am solicitat o întrevedere de urgenţă cu premierul, care să lămurească toate neclarităţile legate de buget“, a precizat Aurel Cornea.
Camelia MATEI
Tags: cadre didactice, Camelia Matei, elevi, salarii, sporuri, studenti