Antichităţile, o pasiune costisitoare

sâmbătă, 30 aprilie 2011 | Fara comentarii
Antichităţile, o pasiune costisitoare
Globul pământesc, piesa de rezistenţă: este fabricat la începutul anului 1930, numai din sticlă

Istorie, culoare, bun gust, miros de epocă… sunt elementele principale care definesc, până pe 1 mai, piaţeta din faţa primăriei din Eforie Sud. Ieri, s-a deschis târgul de antichităţi „Antica”. Găsim aici orice: cărţi, reviste, timbre, monede din 1800, uniforme militare până la bijuterii sofisticate, bibelouri, suporturi ornamentale, tablouri şi piese de mobilier sau chiar bragă şi cafea turcească. Preţurile însă sunt variate. Depinde de ceea ce-şi doreşte fiecare. Pornesc de la 10 lei şi nu au limită pentru cei… exclusivişti. Spre exemplu, o şapcă din perioada celui de-al doilea Război Mondial se vinde cu 150 de lei, iar binoclul din aceeaşi perioadă ajunge la 650 de lei. Statuetele antice ajung la 10 sau 60 de lei, în funcţie de mărime şi vechime, iar ceainicele străbunicilor şi stră-străbunicilor valorează în jur la 200 de lei.

Oglindă din cristal

Fost angajat în cadrul Ministerul Apărării, bucureşteanul Ionel Axente este unul dintre cei mai împătimiţi colecţionari de antichităţi şi asta se vede prin „marfa” expusă. „Obiectele pe care le-am adus aici le-am achiziţionat de-a lungul timpului – statuete, ceasuri, candelabre, porţelanuri olandeze, lustre, tablouri etc.“, a declarat el. Majoritatea obiectelor aduse de Ionel la târg datează din anii ’40. Totuşi, cele mai valoroase piese sunt un ceas olandez din bronz masiv datând din 1940, încă funcţional, şi o oglindă de cristal cu ramă de bronz adusă tot din Olanda ce datează din 1930. Ceasul se întoarce o dată la două săptămâni, are bătaie la oră fixă şi nu rămâne niciodată în urmă în ciuda „bătrâneţii” sale. Obiectul antic este scos la vânzare cu 2.500 de lei, uşor negociabil, dar oglinda este mult mai preţioasă de atât.

Glob pământesc vechi de 80 de ani

Cel mai vechi obiect expus de colecţionar este un glob din sticlă de la începutul anilor ’30, pentru care acesta cere 1.500 de lei. „Este făcut numai din sticlă. Foarte preţios. L-am adus din Germania”, a declarat Ionel Axente. Lustrele datează din anii ’50 şi sunt printre cele mai căutate obiecte. Frumuseţea şi perfecţiunea cu care sunt lucrate le explică şi preţul – între 250 şi 300 de lei. „Sunt pasionat de antichităţi de când mă ştiu. Este mai mult un hobby decât o pasiune pentru că nu poţi să scoţi profit din aşa ceva. Banii se reinvestesc continuu”, a explicat bucureşteanul. Acesta a mai precizat că cei care cumpără şi sunt la rândul lor pasionaţi de astfel de obiecte sunt puţini la număr. Îi ştie aproape pe toţi pentru că vin de fiecare dată la toate târgurile de antichităţi în orice colţ al ţării s-ar ţine. „Sunt demnitari, oameni de afaceri, dar şi străini. Sunt aceiaşi care vin peste tot, la toate târgurile. Ne cunoaştem deja şi dacă au nevoie de vreo piesă anume ne sună şi ne cer”, a mai precizat Ionel Axente.

Oana MANOILĂ

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




WordPress主题
  • Pe cine reprezintă preşedintele 10%?!

    Până la reuniunea Consiliului European de miercuri, Traian Băsescu a dat o fugă la Chicago ca să explice comunităţii româneşti de peste ocean cine trebuie să reprezinte politica externă a Bucureştiului. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress主题