Menage a troa… că

„Dacă vrei să te căsătoreşti cu cineva, trebuie mai întâi să desfaci căsătoria dinainte. Nu poţi să faci aşa, un menage a trois!“, declara, în urmă cu două zile, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Afirmaţiile liderului P.D.-L. au fost consemnate pe răbojul politic ca o „invitaţie“ adresată P.S.D. de a reface alianţele din teritoriu după modelul Coaliţiei de la Bucureşti. Aşa cum se ştie, însă, din moşi-strămoşi, socoteala de acasă n-are nicio legătură cu cea din târg.

Prins în pat cu penalul de la A.N.I.F., protectorul lui dom’ Costel se face că uită anumite amănunte. Nesemnificative poate, dar, privite dintr-un anumit unghi, destul de grăitoare. Berceanu încearcă să facă uitat faptul că, înainte vreme, când P.D.-ul făcea loc la guvernare liberalilor, şi-a păstrat intacţi cam toţi şefii şi directorii numiţi pe la diversele instituţii deconcentrate din ţară. Faptul le-a convenit de minune la momentul respectiv, iar actualul ministru al Transporturilor invoca bucuros „continuitatea la conducere“. Fostul adept al fericirii în trei nu l-a certat niciodată pe Tăriceanu că nu-i demite pe pedeliştii-şefi, ba chiar – dacă ne gândim la sponsorul recentei campanii portocalii din Gorj – a tras foloase de pe urma bunăvoinţei P.N.L. Aşa se face că cererea de refacere a coaliţiilor din consilii pare destul de lipsită de fairplay.

Şi de onoare, am putea spune. Pentru că alegerile locale au precedat generalele, iar alianţele din teritoriu s-au format cu ceva timp înainte să se ştie cine cu cine va conduce ţara. Aşa încât, în fiecare judeţ, oamenii politici şi-au unit voturile în funcţie de interese comune, de simpatii şi de modul în care fiecare-şi vedea rezolvate o serie de proiecte şi probleme. Pesedişti cu liberali, cu pedelişti sau cu alte partide, majorităţile au fost construite pe baze mai mult sau mai puţin comune, unind grupările cu vederi mai largi din formaţiuni diferite. Ceea ce face ca, în prezent, fiecare judeţ şi municipiu din România să prezinte particularităţi ce fac aproape imposibilă aducerea la un numitor comun. Mai mult, chiar dacă la Bucureşti mariajul P.S.D.-P.D.-L. pare să meargă (mai mult sau mai puţin) bine, totul pare mult mai încurcat dacă te uiţi dincolo de centura ocolitoare a Capitalei. Adversari în două campanii numai în cursul anului trecut, viitori adversari în altele două în 2009, membrii partidelor din Coaliţie nu au un trecut care să le permită fraternizarea. „Iert, dar nu pot să uit“, îşi spun mulţi dintre liderii locali, şi pe bună dreptate. Mândriile unora şi altora nu pot trece uşor peste înjurături şi criticile aduse de foştii duşmani ideologici, iar antipatiile nu mor odată cu semnarea unui protocol. „La Gorj nu avem ce discuta cu pedeliştii, partidul penalilor“, a răcnit Micul Titulescu, punând punctul de I.

Aşa că pe nimeni nu a surprins declaraţia lui Geoană. „Menage a trois nu înseamnă menajerie. Libertatea organizaţiilor locale de a-şi alege alianţele rămâne în vigoare“. Şi, în fond, de ce nu ar rămâne? De ce şi-ar strica P.S.D. relaţiile destul de bune (cu toată râca de rigoare, Putere – Opoziţie) pe care le are cu P.N.L.? Cine ştie când se va răzgândi preşedintele tuturor pedeliştilor sau când condiţiile puse de formaţiunea prezidenţială vor depăşi pragul suportabilităţii pentru liderii P.S.D? În acest context, atitudinea lui Geoană & Co. poate fi uşor înţeleasă. Mai ales că urmează testul euro-parlamentarelor şi apoi, cu voia Domnului, prezidenţialele. Anticipate, bineînţeles, de Congrese în sânul marilor partide – când regi mor şi se nasc, odată cu alianţe şi coaliţii.

Dar, până atunci, menage a trois pare cea mai bună soluţie. Cu scuzele de rigoare, dom’ Berceanu!

Tags:  Adrian Georgescu, Berceanu, coalitie, manage a trois, PDL, Politica, PSD