Razie printre “botanişti”

vineri, 24 decembrie 2010 | Fara comentarii
Razie printre “botanişti”
Poliţiştii le-au făcut vizite inopinate vânzătorilor de la spice shop-uri

Magazinele de vise de pe raza municipiului Constanţa au fost luate la bani mărunţi de echipe mixte, chiar înainte de Crăciun. Acţionându-se în baza Planului Naţional de Măsuri privind prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional referitor la activităţile ilicite desfăşurate prin intermediul societăţilor comerciale având ca obiect de activitate comercializarea plantelor şi substanţelor psihotrope, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au controlat un număr de opt astfel de magazine deschise pe raza municipiului Constanţa. La acţiune au participat ofiţeri din cadrul IPJ Constanţa – Serviciul de Investigare a Fraudelor, comisari din cadrul Gărzii Financiare Constanţa, inspectori din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Inspectoratul Teritorial de Munca Constanţa, Direcţia de Sănătate Publică Constanţa şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Constanţa. În urma controalelor, au fost aplicate 60 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 60.500 lei, iar pentru trei societăţi comerciale s-a aplicat măsura suspendării activităţii comerciale pentru o perioadă de trei luni pentru nereguli financiar-contabile. În plus, poliţiştii de la Crimă Organizată au ridicat în vederea confiscării 615 plicuri conţinând substanţe şi plante etnobotanice, acestea urmând a fi expertizate în cadrul Laboratorului de Analize şi Profil al Drogurilor al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa. Comisarul-şef Aurelian Pavel a declarat că o parte dintre etnobotanicele ridicate nu aveau acte, iar altele vor fi trimise reprezentanţilor Ministerului Agriculturii pentru a confirma sau infirma dacă, aşa cum scrie pe ambalajul respectivelor, pot fi folosite şi ca fertilizatori la plante. În plus, din cele 50 de magazine câte erau la începutul anului, mai funcţionează doar 15, ceea ce este considerată o victorie.

Cătălin SCHIPOR

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Premium WordPress Themes
  • Pe cine reprezintă preşedintele 10%?!

    Până la reuniunea Consiliului European de miercuri, Traian Băsescu a dat o fugă la Chicago ca să explice comunităţii româneşti de peste ocean cine trebuie să reprezinte politica externă a Bucureştiului. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Free WordPress Themes