O casieră ce activa de ani buni în cadrul SC „TSP Ecoterm” SA a reuşit să sustragă, doar anul acesta, suma de aproximativ 100 de milioane lei vechi printr-o metodă simplă. Ştiind că nu o verifică nimeni, casiera Maria Milu primea de la năvodăreni sume de bani în avans, respectiv, pentru luna noiembrie, casiera trecea plata în decembrie, printr-o metodă simplă: schimbând data calculatorului la care opera. În cursul zilei de vineri, conducerea „TSP Ecoterm“ a iniţiat procedura de inventariere generală, ocazie cu care şi specialistul în IT a făcut o serie de verificări în soft-ul computerelor din cadrul societăţii. Urmare a verificărilor, specialistului a scos la iveală faptul că Maria Milu, angajată a SC „TSP Ecoterm” SA încă din anul 1990, a delapidat societatea de suma de aproximativ 100 de milioane lei vechi. „Având un program destul de bine pus la punct, fiecare casier intra în sistemul societăţii cu un anumit cont şi o anumită parolă, astfel nu a fost greu de aflat cine a fost vinovatul. De altfel, casiera şi-a recunoscut fapta, i-a fost desfăcut contractul de muncă şi a dat şi o notă explicativă în care a arătat modul în care acţiona”, a declarat Carmen Filimon, directorul economic al SC „TSP Ecoterm” SA. Conducerea societăţii a precizat că, după finalizarea inventarierii, se va face o sesizare la Poliţie şi se va cere o expertiză contabilă. Deocamdată, specialistul ce se ocupă de verificarea calculatoarelor a verificat documentele casierei începând cu data de 1 ianuarie 2010. Nu se ştie, însă, de cât timp acţiona casiera în acest mod şi prejudiciul total adus societăţii.
A.T.