Din martori… inculpaţi

joi, 30 septembrie 2010 | Fara comentarii
Din martori… inculpaţi
La Judecătoria Constanţa se va judeca un nou episod din dosarul lui "Ipu"

Răsturnare de caz incredibilă în dosarul în care Cristian Fălcuş zis „Ipu”, fraţii Mircea şi Nicolae Slabu Purcăreaţă şi Dănuţ Constantin Lazăr sunt cercetaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. După ce, chiar din sala de şedinţă, procurorul de caz a sesizat instanţa cu privire la mărturiile mincinoase ale celor nouă martori audiaţi, martorii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Alexandru Terente (presupusa victimă), Lucian Marian Iorga zis „Râlă” (proprietarul barului în care s-a produs scandalul), Ciprian Dănuţ Marica, Victor Ilie Bălan, Cristian Popa, Ciprian George Olteanu, Andreea Poteraş, Florentina Asan şi Lăcrămioara Valentina Bundă au fost prezentaţi cu propunere de arestare, propunere care a fost respinsă. Recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a judecat în cursul zilei de ieri la Tribunalul Constanţa. Magistraţii au admis propunerea procurorilor pentru opt dintre cei nouă şi au emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 10 zile. Lăcrămioara Valentina Bundă a fost singura care a scăpat de arestul preventiv. Ca urmare a declaraţiilor martorilor, inculpaţii au fost eliberaţi. Martorii şi-au motivat schimbarea declaraţiilor în faţa instanţei şi a organelor de urmărire penală prin faptul că doresc să relateze adevărul, iar în fază iniţială toţi au fost „forţaţi” să declare altceva decât adevărul. Chiar şi presupusa victimă, în persoana lui Alexandru Terente, a declarat că mărturia lui nu a fost adevărată, deoarece a fost forţat de o persoană anume să declare aşa pentru a le face rău inculpaţilor. Astfel, în cursul zilei de mâine, 1 octombrie a.c., la Judecătoria Constanţa se va judeca un nou episod din dosarul lui „Ipu”, în care vor fi chemaţi să dea declaraţii chiar şi poliţiştii care au efectuat cercetări la faţa locului.

Alin TARNOVSCHI

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Free WordPress Theme
  • Pe cine reprezintă preşedintele 10%?!

    Până la reuniunea Consiliului European de miercuri, Traian Băsescu a dat o fugă la Chicago ca să explice comunităţii româneşti de peste ocean cine trebuie să reprezinte politica externă a Bucureştiului. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress Blog