Pleacă hoţii, vin doar tonţii?

luni, 6 septembrie 2010 | Fara comentarii

Jeffrey Franks a răsuflat uşurat, împăcat cu ideea că nu s-a schimbat nimic fundamental după recenta rocadă a „hoţilor cu proştii” din Guvernul României. Doar prinsese şi el din zbor remarca usturătoare a jurnaliştilor de la „The Economist“: „Remanierea Guvernului ca o gală a premiilor Oscar”, unde câştigătorii posturilor ministeriale erau mişcaţi până în străfundul glandelor lacrimogene de „atenţia” parvenirii. „Este greu pentru mine, nu mă aşteptam la acest post….”, îşi scuza intempestiva avansare la Ministerul Finanţelor, imediat după ungere, anonimul Gheorghe Ialomiţianu. Greu pentru el sau pentru noi?! Cuvinte de clacă pe batjocorirea românilor… Dacă un neica nimeni, preocupat doar de executarea comenzilor politice, a ajuns să conducă destinele unui minister-cheie în vremuri de cruntă restrişte economică înseamnă că, neîndoielnic, şi speranţa a fost ucisă în România.

Cine a avut ocazia să-şi arunce privirea la TV, în momentul depunerii jurământului a celor şase politicieni anodini, cred că a avut imaginea dezolării absolute. Fără excepţie, toate chipurile crispate şi servile trădau numai şi numai o supuşenie respingătoare. Cumva, aţi auzit de vreo evaluare profesională a predecesorilor, măturaţi de-a valma din găştile portocalii pe criterii exclusiv de frondă? Poate, cel mult, unul de clan, strict jigodist şi eminamente mafiot. A aflat cineva de ce, spre exemplu, Mihail Dumitru a trebuit să predea portofoliul Agriculturii taberei lui… Tabără? Acceptăm să înghiţim până şi indecentul afront adus de onestul tehnocrat şacalilor pedelişti (dornici să muşte mai mult decât pot înghiţi), neîmpăcaţi cu gândul că nu au acces la milioanele europene şi trebuie „să bată la uşa mamei sale”. Însă, o dată remaniat ca necorespunzător, atunci, ne întrebăm legitim, ce caută „dizgraţiatul” în calitate de consilier preşedinţial la Curtea Cotrocenilor… Nu am luat la cunoştinţă aşa cum nu vom şti vreodată de ce independentul Vlădescu a predat sceptrul Finanţelor veleitarului provincial Ialomiţianu, la schimb cu… „mulţumiri pentru efortul depus”.

Cei şase politicieni cădelniţaţi în cea mai înaltă funcţie ministerială prezintă o mapă profesională aridă, pe alocuri pestilenţială, departe de pretenţiile emise de un premier competent la ocuparea înaltei demnităţi. Ce este drept, cu o singură excepţie, toţi sunt soldaţi credincioşi Băsescului, antrenaţi în lupta de guerilă cu Opoziţia parlamentară. Proveniţi din cercurile baroniadei suspecte şi captivi încrengăturii financiare ţesute în timp, „oamenii preşedintelui” au fost formaţi cum să acumuleze cât mai mulţi bani pentru ei şi puşculiţa de partid, în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare. Zău, nici nu mai contează că trecutul pestriţ şi maculat al senatorului ministru Ariton pute a motorină (sustrasă) ori că trecutul mimozei Anca Boagiu, cu chiloţeii la vederea privirii băsesciene, este legat ombilical de ameţitoarele hoţii ale megastarului învârtelilor Nicolaiciuc. Înlocuirile din Guvern – parte integrantă a stării conflictuale din PDL – sunt poliţe plătite de Băsescu principalilor inamici cu gânduri de mărire (Vicleanu şi Beleanu), fără nicio legătură cu scoaterea ţării din hăul în care a fost zvârlită. Probabil, vă veţi întreba la ce a servit stupida remaniere gândită de tartorul PDL. Negreşit, dincolo de cabotinajul şi paranoia detestatului personaj cocoţat în fruntea statului, cu propteaua a 50% dintre români, nu ne vom alege decât cu adâncirea dramei acestui popor. Atât şi nimic în plus.

Valentin POPESCU

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Premium WordPress Themes
  • Cei trei care au speriat… Comisia Europeană

    România ar putea pierde cel puţin o sută de milioane de euro destinate proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), bani extrem de importanţi pentru ţara noastră. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Free WordPress Theme