Alţi trei constănţeni – doi bărbaţi şi o femeie – au fost diagnosticaţi cu virusul West Nile după ce au fost înţepaţi de ţânţari. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Mihaela Dinisov, cei trei bolnavi de meningită au vârste de 22, 39, respectiv 68 de ani şi sunt din localităţile Năvodari, Cumpăna şi Cobadin. „Bolnavii sunt internaţi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Sunt sub tratament de specialitate, cu evoluţie favorabilă. Probele prelevate de la pacienţi la începutul acestei săptămâni au fost trimise la Institutul Naţional „Cantacuzino“ Bucureşti, care a confirmat, astăzi (n.r. – vineri), diagnosticul de neuroinfecţie cu virusul West Nile”, a mai precizat dr. Mihaela Dinisov. Directorul DSPJ Constanţa, dr. Constantin Dina, a afirmat că situaţia femeii, care are 68 de ani, se poate complica, mai ales că are şi alte boli asociate. „Este vorba despre hipertensiune arterială, diabet zaharat, cardiopatie ischemică dureroasă. Cu toate acestea, starea ei este stabilă, fără să pună probleme grave de sănătate”, a explicat dr. Dina. Reamintim că primul caz de infecţie la Constanţa s-a descoperit la un bătrân de 79 de ani, din localitatea Lipniţa, care a decedat la spital. În prezent, în România au fost confirmate 15 infecţii cu virusul West Nile, conform datelor furnizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile şi rezultatului probelor de laborator de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare „Cantacuzino“. Pacienţii diagnosticaţi se află în judeţele Dolj, Alba, Buzău, Cluj, Ialomiţa, Galaţi, Sibiu, Bucureşti şi Teleorman – câte unul, două cazuri în judeţul Mureş şi patru la Constanţa, inclusiv pacientul decedat. Ministerul Sănătăţii precizează că există în investigare clinică, epidemiologică şi de laborator alte două noi cazuri probabile. Specialiştii în sănătate publică recomandă oamenilor să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice împotriva ţânţarilor, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă, să asigure desecarea băltirilor de apă din jurul gospodăriilor şi să îndepărteze recipientele de apă stătută. De asemenea, Ministerul Sănătăţii solicită intensificarea colaborării dintre DSP-uri, Instituţia Prefectului şi administraţiile publice locale pentru realizarea măsurilor specifice de prevenire. Infecţia West Nile apare la populaţia adultă şi poate avea efecte mai grave în cazul persoanelor care au alte boli asociate.
Oana MANOILĂ