Autorităţile române încă nu au stabilit cauzele care au dus la scufundarea navei „Medy“, miercuri, la ora 21.51. Reamintim că nava „Medy“, sub pavilion Turcia, s-a scufundat, miercuri, în apropiere de ţărm, la şase mile sud faţă de capul digului de nord al portului Constanţa, după ce, la primele ore ale dimineţii, echipajul navei a lansat un SOS anunţând că iau apă la bord. Potrivit directorului Căpităniei Zonale Constanţa, Alexandru Mezei, în urma scufundării navei, pe suprafaţa apei a apărut o peliculă de hidrocarburi de circa 100 -150 metri pătraţi. Ulterior, autorităţile au montat baraje antipoluante în zonă şi au curăţat zona. Acesta a mai precizat că armatorul navei, firma „Mehhtap Denizcilik“, din Turcia, este obligat să prezinte autorităţilor portuare un plan de ranfluare a navei din mare, iar toate costurile vor fi suportate de acesta. Pentru poluare, comandantul navei a fost amendat cu suma de 50.000 de lei. Acum este aşteptat să apară armatorul. „Noi am anunţat autorităţile turce, în speţă Ministerul Transporturilor din Turcia şi Consulatul Turc, iar acum aşteptăm să fim contactaţi de armator“, a declarat Alexandru Mezei. În continuare se fac cercetări pentru a se stabili ce s-a întâmplat exact cu nava.
Cătălin SCHIPOR