Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” au efectuat, în cursul dimineţii de ieri, un exerciţiu tactic la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Pompierii au simulat un incendiu la un cabinet medical situat la etajul doi al unităţii spitaliceşti. Astfel, prin acest exerciţiu, s-a dorit a testa reacţiile personalului medical la locul de muncă, timpul de reacţie al pompierilor şi modalitatea de transmitere a informaţiilor. „Primirea de informaţii este vitală într-o situaţie reală, întrucât pompierii militari pot interveni mult mai rapid şi corect dacă au informaţiile necesare”, a declarat sg. maj. Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea”. În principiu, nu au fost constatate probleme majore, iar angajaţii spitalului s-au comportat corespunzător şi după cum au fost instruiţi. La exerciţiu au participat echipaje din cadrul Detaşamentelor Constanţa – Oraş şi Palas. Acestea au constat în patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară şi un echipaj de descarcerare, pentru a simula timpul de reacţie şi intervenţie în cazul în care unele persoane ar fi putut rămâne captive în interiorul unităţii spitaliceşti din pricina incendiului. Deşi exerciţiul a fost o reuşită, altele ar fi fost datele problemei în cazul în care angajaţii spitalului s-ar fi confruntat cu o situaţie reală, din cauza faptului că nu se cunoaşte care ar fi reacţia personalului medical sau al bolnavilor în condiţii de panică.
Alin TARNOVSCHI