Fotbal / Preliminariile CE 2012

România – Albania

vineri, 3 septembrie 2010 | Fara comentarii

Debut cu optimism şi concentrare

Echipa naţională a României va începe o nouă campanie de calificare pentru a fi prezentă peste doi ani la Euro 2012 din Polonia & Ucraina. Fără vedetele Chivu şi Mutu, tricolorii trebuie să facă tot posibilul să înceapă cu bine în grupă, având ca obiectiv câştigarea celor şase puncte cu Albania şi Belarus. La debutul în preliminariile pentru mondialul african, românii, antrenaţi pe atunci de Piţurcă, au început cu un 0-3 acasă cu Lituania, apoi au jucat din ce în ce mai prost, terminând pe un incredibil loc cinci, după Serbia, Franţa, Austria şi Lituania. Acum, ei trebuie să facă tot posibilul pentru a câştiga în faţa Albaniei şi apoi la Minsk cu Belarus. Antrenorul Lucescu are şi el mare nevoie de o victorie, pentru că este foarte contestat de majoritatea patronilor cluburilor din Liga 1, care caută mereu ceartă fiindcă nu îi cheamă la echipa naţională pe jucătorii lor.

Lucescu jr. vrea victoria

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, ieri, la Piatra Neamţ, într-o conferinţă de presă, că atmosfera în lotul echipei naţionale este foarte bună, iar jucătorii sunt motivaţi înaintea debutului în preliminariile Campionatului European din 2012. „Pentru noi este un moment frumos, un prilej de bucurie şi de satisfacţie că am ajuns la startul acestei campanii de calificare. În sfârşit, ne aflăm în faţa unui meci oficial, în care va trebui să ne concentrăm şi să jucăm gândindu-ne la ceea ce urmează. Atmosfera este excelentă, jucătorii sunt foarte motivaţi, i-am văzut implicaţi la antrenamente, chiar dacă în presă s-a încercat prezentarea unei alte feţe a echipei naţionale. Am fi vrut ca, în astfel de momente, să avem parte de sprijinul presei, pentru că interesul ca echipa naţională să se califice la un turneu final este al tuturor. Timpul în care ne-am pregătit a fost foarte scurt, însă am încercat ca, în această perioadă, să îi cunosc cât mai bine pe jucători şi fotbalul românesc. Ştim că va fi o atmosferă extraordinară în tribune şi suporterii vor veni în număr mare să ne susţină, iar noi vom face totul pentru a obţine această primă victorie“, a spus Răzvan Lucescu. Lucescu s-a declarat optimist în privinţa echipei sale: „Ceea ce se întâmplă în această în ţară, în toate domeniile, poate crea o stare de pesimism. Dar ceea ce s-a întâmplat cu echipa naţională în ultimul an şi, mai ales, în ultima săptămână, mă face să fiu optimist. Jucătorii sunt motivaţi, unii dintre ei au şansa să ajungă prima oară la un turneu final, iar pentru alţii ar putea fi ultima oară. Avem nevoie de organizare şi de caracter, iar eu cred că le avem pe toate“.

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Free WordPress Theme
FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Free WordPress Theme