Presa spaniolă îi ia apărarea antrenorului iberic al Vasluiului în scandalul cu patronul Adrian Porumboiu, pe care îl acuză că îi face lui Lopez Caro clipe de coşmar. Jucătorii Vasluiului continuă să boicoteze antrenamentele lui Lopez Caro, iar situaţia antrenorului spaniol în Moldova a ajuns subiect în presa spaniolă. Ziarele iberice acordă spaţii ample acestui scandal şi scriu că fostul antrenor al Realului trăieşte clipe de coşmar la FC Vaslui. În „El Mundo“ se menţionează chiar că Lopez Caro este victima unei campanii a patronului Adrian Porumboiu. „Lopez Caro trăieşte un coşmar în România, la Vaslui. Lucrurile nu-i merg bine tehnicianului, care nu a reuşit un start bun de sezon cu formaţia pe care a preluat-o în această vară şi a fost eliminat de Lille din play-off-ul Europa League. Acestea se pare că sunt motivele pentru care antrenorul este victima unei campanii menite să-l terorizeze.
Totul este orchestrat de preşedintele clubului, Adrian Porumboiu, care încearcă să-l forţeze să plece pentru a nu-i plăti clauza de un milion de euro pentru eventualitatea ruperii unilaterale a contractului“, scrie „El Mundo“. Şi ziarul „Marca“ îi ia apărarea lui Lopez Caro şi scrie cu mândrie de rezistenţa spaniolilor. „Nici în cele mai urâte coşmaruri ale sale, multimilionarul Adrian Porumboiu nu ar fi crezut că un grup de spanioli i-ar opune atâta rezistenţă în numele responsabilităţii şi dreptăţii. După câteva luni, patronul de la Vaslui a învăţat că nu se joacă cu demnitatea, prestigiul şi familia de spanioli de la club. Se pare că în multe locuri din lume, şi România nu face excepţie, mulţi cred că dacă ai bani poţi cumpăra totul în fotbal.