Mii de persoane urmează să fie evacuate din Carolina de Nord, pe măsură de uraganul Earl se îndreaptă spre Coasta de Est a SUA. Serviciul de administrare a situaţiilor de urgenţă a ordonat, marţi noapte, evacuarea insulei Ocracoke, din Carolina de Nord. Ordinul vizează toţi turiştii şi locuitorii de pe insulă şi a intrat în vigoare ieri dimineaţă, a declarat un oficial local, Lindsey Mooney. Marţi, la ora locală 23.00 (ieri, 6.00, ora României), Earl se afla la circa 210 kilometri nord-est de insula Grand Turk, potrivit Centrului naţional pentru uragane din Miami, Florida. Furtuna este însoţită de rafale de vânt de până la 215 kilometri pe oră şi se îndreaptă spre nord-vest cu viteza de 24 de kilometri pe oră. Earl se apropie de Statele Unite chiar înainte de Ziua Muncii, o sărbătoare pe care multe familii şi-o petrec la plajă. „Din păcate, abia îşi încep vacanţa, iar acum trebuie să se întoarcă şi să plece“, a explicat un localnic. „Însă, cred că majoritatea oamenilor înţeleg de ce“, a adăugat el. Furtuna ar putea atinge, până vineri, insulele din Carolina de Nord şi ar putea ajunge pe Coasta de Est sâmbătă sau duminică.