Spitalul de Urgenţă îi “reziliază” pe şefii de secţii

joi, 2 septembrie 2010 | Fara comentarii
Spitalul de Urgenţă îi “reziliază” pe şefii de secţii
"I-am atenţionat la momentul respectiv, dar treaba lor a trebuit să o facem tot eu, directorul financiar-contabil şi directorul medical"

Cei 44 de medici-şefi de secţii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa vor rămâne doar angajaţi ca medici, după ce managerul, dr. Dan Căpăţână, a decis desfacerea contractelor de manageriat. Potrivit acestuia, la baza deciziei a stat faptul că niciunul dintre şefi nu şi-a îndeplinit atribuţiunile „manageriale”. Astfel, managerul SCJU Constanţa a declarat că şefii de secţii nu au catadicsit să întocmească documentele privind bugetul de venituri de cheltuieli pe fiecare secţie în parte, planul anual de aprovizionare cu medicamente şi materiale sanitare, evaluarea personalului, planul de pregătire profesională. „În cazul documentelor legate de buget, acestea ar fi trebuit întocmite înainte de semnarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate, din luna aprilie a acestui an. Pe baza raportărilor şefilor de secţii, noi făceam situaţia per spital pentru a solicita finanţarea”, a explicat dr. Dan Căpăţână. Acesta a precizat că lipsa de interes a şefilor nu a afectat bugetul SCJU, dar a dus la o întârziere a depunerii actelor şi a îngreunat foarte mult munca şefilor de departamente. Astfel, toate „socotelile” au fost făcute de manager şi directorul financiar contabil. Greşelile medicilor-şefi au picat ca o mănuşă pentru conducerea spitalului, care, oricum, a reorganizat activitatea şi a comasat clinicile. Astfel, din cei 44, de azi – după cum a promis dr. Căpăţână – vor rămâne doar 22 de medici-şefi. Totuşi, nu cei care au călcat strâmb îşi vor pierde şefia. Este vorba despre dr. Doina Catrinoiu – şef secţie Medicină Internă 1, dr. Dana Pleş – Oncologie, Chirugie Ortopedică Pediatrică – dr. Constantin Tica, Urologie – Felix Voinea, Dermato-Venerice – dr. Nicola Gheorghe şi exemplele pot curge mai departe. Printre noii numiţi îi menţionăm: la Clinica Obstetrică-Ginecologie – dr. Victorian Păştilă (supleant, dr. Vlad Tica) ); Clinica ORL – dr. Dănuţ Dincă (supleant, dr. Gheorghe Comşa); Clinica de Oftalmologie – dr. Sanda Juja; Clinica de Neurologie – dr. Anca Hâncu (supleant, dr. Ildiko Toldişan); Clinica de Chirurgie Cardiovasculară – dr. Marta Budu; Clinica de Chirurgie Plastică – dr. Cornelia Panchici (supleant, dr. Ion Bordeianu); Clinica de Neonatologie – dr. Mirela Urucu (supleant, dr. Livica Frăţilă) etc.

Oana MANOILĂ

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Weboy
  • Cei trei care au speriat… Comisia Europeană

    România ar putea pierde cel puţin o sută de milioane de euro destinate proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), bani extrem de importanţi pentru ţara noastră. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress主题