Ei – gogomani, noi… prostovani

Harababura drepturilor de autor este departe de a se fi terminat. Deşi Ordonanţa 58/2010 a intrat în vigoare şi oamenilor li se cere să-şi plătească toate contribuţiile, cu sănătatea situaţia este încă incertă. Pare-se că Ordonanţa precizează că asigurările sociale de sănătate se plătesc lunar, dar voci din cadrul Caselor de asigurări de sănătate susţin că se achită semestrial sau anual. Oamenii sunt dezorientaţi. La fel şi casierii de la asigurări, care nu mai ştiu cum să încaseze şi merg aşa, bezmetici, luând banii, dând chitanţe, fără să ştie dacă fac sau nu bine. Plătesc şi cei care au carte de muncă şi drepturi de autor, şi cei care nu au carte de muncă, dar realizează venituri. Totul este haotic. Şi stau şi mă întreb din ce motive, oare, sunt eu obligată să plătesc pentru acelaşi lucru de două ori? Şi, când mă gândesc numai la sănătate, mă apucă o stare de nervozitate, ce culminează cu tremurături, frisoane, dureri de cap şi o ploaie de… sindrom Tourette. Plătesc de două ori pentru ceva de care nu beneficiez niciodată. Dacă am nevoie de o compensată, plătesc de-mi vine rău diferenţa dintre nimicul suportat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi preţul real al medicamentelor. Dacă, Doamne fereşte, mi se întâmplă ceva şi ajung în spital, plătesc. Orice. Plătesc radiografii, plătesc consultaţia în policlinică şi, dacă mă mai internează, oricum plătesc medicamentele, căci unităţile sanitare nu mai au absolut nimic. Doar strictul necesar pentru a încerca să-i salveze pe cei a căror viaţă este în pericol. Gogomănia guvernanţilor, capabili numai să ne „facă“ la buzunare, nu se opreşte aici. Cei care au venituri numai din drepturi de autor, convenţii civile, dobânzi, chirii trebuie să plătească retroactiv. Şi, totuşi, nimeni nu ştia de lucrul acesta până când câţiva dintre ei s-au trezit cu somaţii de plată. Nu se termină aici. Dacă, în ultimii cinci ani, aţi avut venituri impozabile pe care le-aţi declarat la Fisc fără a plăti şi asigurările de sănătate, riscaţi să vi se pună sechestru pe bunuri. Treceţi totul pe numele părinţilor, fraţilor, surorilor sau animalelor de companie şi spuneţi că le-au moştenit de la o mătuşă – mătuşa Tamara, eventual! Pedepsele pentru cei care nu plătesc sunt singurele „reglementări” clare pe care guvernanţii au reuşit să le exprime curent! De ce oare nu mă mir? Când e vorba de luat bani muuuulţi, totul e posibil! Când e vorba de ajutat românul de rând să trăiască şi el decent, totul e haotic, neclar, incert, indescifrabil… Până una-alta, am fost şi eu, zilele trecute, să-mi plătesc dările, de teama ameninţărilor că, dacă nu mă achit, mi se face şi mi se drege. Atâta bătaie de joc nu am văzut în viaţa mea. La şomaj am stat la coadă vreo 40 de minute să achit fabuloasa sumă de 5 lei, că atât îmi revenea. Am stat într-un spaţiu mic, lângă nişte scări în spirală, mai-mai să ne ducem toţi de-a tăvălugu’ până la parter. Alţii au stat o oră la coadă ca să achite… 1 leu (!?), din ciclul „daţi un leu pentru Ateneu”… În sfârşit, interesant a fost când am ajuns la Casa de Pensii. Şocul cel mai mare: nu am stat la o coadă, ci la două! De la parter mi-am luat foaia în baza căreia să plătesc şi la etajul întâi am dat banii. Total timp pierdut: o oră şi jumătate, că era înghesuială mare! Poate în a treia zi o să am timp să-mi plătesc şi sănătatea, deşi… aici chiar n-aş da niciun leuţ. Cu alte cuvinte, trei zile pe lună sunt absentă şi obosită că alerg să achit dări, că-s io generoasă şi arunc cu banii în statul român, care-mi oferă o grămadă de posibilităţi şi care este  foarte atent cu mine şi se preocupă de soarta mea.

Oana MANOILĂ