Analfabetismul ne pândeşte, învăţământul se prăbuşeşte

Elevi zvârliţi în drum

miercuri, 1 septembrie 2010 | Fara comentarii
Elevi zvârliţi în drum
Dacă nu vor mai fi bani de benzină, Funeriu o să-i trimită la şcoala cu... căruţa?!

41 de unităţi de învăţământ se închid la Constanţa, dintre care 39 provin din mediul rural. Edilul din Oltina, Gheorghe Chirciu, susţine că la şcoala I-IV din Satu Nou nu exista randament, întrucât era deschisă pentru 3 – 4 elevi, o învăţătoare şi o îngrijitoare. Aşa că elevii, împreună cu învăţătoarea lor, vor merge la Şcoala generală de arte şi meserii din Oltina. Primarul se gândeşte că va fi dificil să-i poarte pe drumuri pe copiii din mediul primar, însă speră că aceştia se vor acomoda, dat fiind că vor fi alături de ei elevii din gimnaziu, deja obişnuiţi cu drumul zilnic Satu Nou – Oltina. Dat fiind că bugetul primăriei a fost redus cu 20%, edilul speră că va primi un microbuz şcolar (nu are niciunul!) şi-i vor fi decontate cheltuielile cu transportul. „În 2008-2009 i-am transportat pe elevii de gimnaziu de la Satu Nou la Oltina înghesuindu-i în propria «Dacie». Anul trecut am închiriat un microbuz particular, plăteam pe lună 1.200 lei“, povesteşte primarul. Greutăţile s-ar putea să continue pentru primar. Microbuzul mult aşteptat de la Ministerul Educaţiei nu se ştie dacă o să vină. Deşi şcoala începe în doar două săptămâni, microbuzul încă nu a sosit în localitate!

“Copiii mici trebuiau să fie aproape de casă”

La Cerchezu, primarul Ion Constantinescu este nemulţumit că va trebui să închidă grădiniţa din Viroaga şi şcoala cu clasele I-IV din Căscioarele. În primul rând, şapte profesori şi învăţători au rămas fără loc de muncă prin desfiinţarea celor două instituţii şcolare. Apoi, zilnic, două microbuze vor trebui să fie la dispoziţia elevilor şi prichindeilor (n.r. – din banii de benzină şi revizie auto guvernanţii puteau ţine în continuare profesorii în funcţii şi şcolile deschise!). Astfel, preşcolarii arondaţi grădiniţei din Viroaga vor fi transportaţi la grădiniţa din Căscioarele, iar elevii din clasele I-IV de la Căscioarele vor merge la şcoala I-VIII din Cerchezu. „Copiii mici trebuiau să fie aproape de casă, nu purtaţi pe drumuri. Apoi, învăţătoarea va trebui să-i ia în primire, să-i aducă înapoi. Iar plata benzinei, cel mai sigur, primăria o va suporta. Bugetul ni l-au redus cu 20%, va fi greu de dus o astfel de sarcină“, a precizat Ion Constantinescu.

O acoperire pentru masivele disponibilizări

Nici localitatea Mihail Kogălniceanu nu a scăpat de reforma ministrului Educaţiei, Funeriu. Şi aici se închid două şcoli. Este vorba de Grup Social „Ceres“ şi şcoala cu clasele I-IV din Palazu Mic. Elevii de la Palazu Mic vor fi transportaţi la Piatra, iar cei de la „Ceres“ vor veni în Mihail Kogălniceanu. „D-na Buhaiev, din ştiinţa mea, fără a fi călcat vreodată în localitate mi-a cerut să închid pe lângă cele două şcoli şi trei grădiniţe. Am acceptat să se închidă doar cele două şcoli şi am asigurat-o că vom putea întreţine cele trei grădiniţe“, a menţionat primarul din Kogălniceanu, Iosif Mureşan. Edilul susţine că modul în care se pune lacătul pe şcoli zilele acestea constituie o acoperire pentru masivele reduceri de personal comandate de Ministerul Educaţiei. „Incompetenţă şi prostie mai mare ca asta nu am mai văzut“, a declarat edilul. Primarul se minunează de tactica Guvernului pedelist. După ce le-a redus bugetul de cheltuieli cu 20% se aşteaptă acum ca primăriile să întreţină şcolile (să le asigure încălzire, curent) şi să mai plătească şi transportul elevilor şi prichindeilor puşi pe drumuri.

Camelia MATEI

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




WordPress Themes
  • Cei trei care au speriat… Comisia Europeană

    România ar putea pierde cel puţin o sută de milioane de euro destinate proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), bani extrem de importanţi pentru ţara noastră. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Free WordPress Theme