Un despot în fluierăturile plebei

„Tovarăşi, vă mai dau o sută de lei“ – huuuuuo! „Tovarăşi, mai puneţi o haină goasă pe voi“ – huuuuuo! „Tovarăşi, să fim solidari în faţa agenturilor străine“ – huuuuuo! Mai ţineţi minte? De la huiduieli şi fluierături a început sfârşitul lui Ceauşescu. „Mi-aş dori mult ca dificultăţile din acest moment să fie trecute în solidaritate şi decenţă“ – huuuuuo! Luaţi aminte la huiduielile şi fluierăturile la adresa lui Băsescu. Pot fi începutul sfârşitului pentru un preşedinte ce a cerşit al doilea mandat în care să facă mai mult rău decât bine poporului său.

Departe de mine ideea unui paralelism între cele două situaţii, dar foarte aproape de români starea de mânie din 2010 de cea din 1989. Sinceri să fim, şi acum, ca şi atunci, vorbim despre un despot în fluierăturile plebei. Un despot (nici măcar luminat, fie şi dacă luăm în calcul maniera în care tratează Educaţia şi Sănătatea naţiei) ceva mai „rafinat“ acum, în condiţiile în care România este stat UE şi când Băsescu nu mai pridideşte făcând caz de democraţia pe care o veghează ţinând Constituţia în mână. Adică acea carte terfelită ori de câte ori i-o cere interesul prezidenţial sau de gaşcă pedelistă. Aceleaşi interese le-a urmărit şi la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei. A venit în faţa militarilor ce doar ce-şi număraseră soldele ciunitite cu 25%, a bugetarilor disponibilizaţi sau a celor sărăciţi prin diminuarea retribuţiilor, dar şi a vârstnicilor ameninţaţi cu impozitarea pensiilor şi-aşa prăpădite să vorbească de solidaritate şi decenţă. Solidaritate cu cine? Cu bordurile lui Videanu, cu afacerile lui Berceanu sau cu poşetele lui Udrea? Altfel spus, cu interesele PDL-iste ?Răspunsul la aceste întrebări a fost cât se poate de elocvent: huuuuuo, başca un cor de fluierături! Decenţă cu stomacul de bugetar sau pensionar ghiorăind, când burdihanul portocaliu râgâie de atâtea afaceri cu statul băsescian? Decenţă cu pantalonii rupţi în cur şi fustele cârpite, când EBA face shopping la Milano între două rendez-vous-uri cu Sida? Sau decenţă când murim în spitalele lipsite de medicamente şi aparatură, în timp ce Băsescu se operează în Austria? Altfel spus, să acceptăm cu decenţă manglele partidului aflat la guvernare şi, pe deasupra, şi pe cele ale Cotrocenilor? Răspunsul la toate aceste întrebări nu a fost decât unul: huuuuuo, başca un cor de fluierături! Să nu credeţi cumva că preşedintele României a avut măcar… decenţa, dacă nu neapărat să renunţe la discurs, măcar să recurgă la un moment de reculegere în memoria românilor răpuşi de incompetenţa guvernanţilor păstoriţii de el . Ei, aş! Şi-a continuat imperturbabil zisele. Nu i s-a clintit niciun… ochi, nici măcar atunci când din mulţime i s-a adus la cunoştinţă că oamenii s-au săturat de el. Nu că nu ar fi ştiut asta, dar cum să se dea clintit, când ale lui interese de gaşcă portocalie, coroborate perfect cu cele ale famigliei, plus încăpăţânarea de a se considera providenţial pentru ţară, îl determină să rămână ţintuit în fixaţiile politice şi nu numai. „Ne-am săturat de dumneavostră, domnule preşedinte“, a strigat disperat unul dintre participanţii la festivităţile de la Ziua Marinei către preşedintele României. Cum i-a răsuns şeful statului? S-a repezit către o baie de mulţime în care să mai facă şi ceva fotografii. Numărul românilor ce mai vor să facă poze cu „arătarea“ prezidenţială este, însă, din ce în ce mai mic…