Parlamentarii PSD şi PNL au părăsit sala
Aseară, după o zi agitată, Alexandru Lăzescu a fost validat de Parlament la şefia SRTV cu unanimitate de voturi. Lăzescu, propunerea Preşedinţiei în CA al SRTV, a fost votat la conducerea TVR cu 238 de voturi „pentru“, niciun vot împotriva şi nicio abţinere. Reprezentanţii PSD şi PNL nu au votat. În fapt, deputatul PSD Adrian Năstase şi viceliderul grupului deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, au anunţat că parlamentarii PSD şi PNL părăsesc plenul comun în care trebuie să se dea votul asupra preşedinţilor Consiliilor de Administraţie ale televiziunii şi radioului public. Decizia social-democraţilor şi a liberalilor a venit după ce preşedintele de şedinţă, Roberta Anastase, a supus la vot o propunere a liderului deputaţilor PDL, Mircea Toader, ca votul asupra preşedinţilor CA-urilor SRR şi SRTV să se dea separat, şi nu concomitent, ca în cazul votului asupra membrilor CA. „Stimaţi colegi, felicitări pentru această procedură, aţi reuşit un locru important. Grupul nostru parlamentar nu a participat la acest vot, considerăm că ceea ce se întâmplă aici în acest moment este o mascaradă. (…) Iată, ne ţineţi aici ore întregi, încercând să ne impuneţi o procedură care este mizerabilă. Grupul nostru parlamentar părăseşte sala şi nu va mai participa la lucrări“, a anunţat Adrian Năstase. Viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu, a anunţat şi că PNL va protesta faţă de demersurile PDL părăsind sala de plen. Parlamentarii social-democraţi şi liberali nu au fost prezenţi nici la votul pentru preşedintele radioului public. Parlamentarii PDL, UDMR, UNPR au respins propunerea CA al SRR ca Ovidiu Miculescu, desemnat de PSD, să ocupe funcţia de preşedinte al radioului public.