Actorul american Dennis Hopper, cunoscut pentru filmul-cult „Easy Rider“ (1969), pe care l-a regizat şi în care a jucat, a decedat sâmbătă, în reşedinţa sa din Los Angeles, din cauza unor complicaţii provocate de cancerul la prostată de care suferea. De-a lungul unei cariere de peste 50 de ani, Hopper a jucat roluri diverse, apărând alături de mentorul său, James Dean, în „Rebel fără cauză“ şi „Uriaşul“, în anii ’50, şi având mai multe partituri de maniac în „Apocalipsul acum“, „Catifeaua albastră“ şi „Speed: Cursa infernală“. Însă, abuzul de droguri, problemele de temperament, incidentele de violenţă domestică, precum şi alegerea nefericită a unor roluri nepotrivite au făcut adesea din Hopper un paria al Hollywood-ului. Dennis Hopper s-a îmbolnăvit anul trecut, în septembrie, dar a continuat să lucreze atât la serialul „Crash“, cât şi la un album de fotografie. Însă, ultimele lui luni de viaţă au fost marcate de un divorţ conflictual de cea de-a cincea soţie a sa, Victoria Duffy. Hopper a lăsat în urmă patru copii.