Abateri grave pentru Ileana şi Iulian Alecxandru

Judecători judecaţi de CSM

sâmbătă, 24 aprilie 2010 | 1 Comentariu
Judecători judecaţi de CSM
Judecătoria Constanţa, mai săracă cu doi magistraţi

Consiliul Superior al Magistraturii îi cheamă la ordine pe cuplul de magistraţii Ileana şi Iulian Petronel Alecxandru, de la Judecătoria Constanţa, pentru abateri disciplinare constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă şi nerespectarea, în mod repetat şi din motive imputabile, a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor. Cei doi au fost invitaţi la CSM pe 28 aprilie pentru a-şi justifica atitudinea. Amânările fără motiv şi dosare care trenau de prea mult timp au fost subiectul celor două plângeri, scrise de nemulţumiţii de actul de Justiţie făcut de cei doi. Probleme legate de cuplul Ileana şi Iulian Alecxandru a semnalat şi Camera Executorilor Judecătoreşti Constanţa. Reprezentanţi ai Inspecţiei Juridice a CSM au venit la Constanţa la începutul lui martie, iar, după verificări, au constatat nereguli în dosarele ce au avut ca obiect încuviinţări pentru executări silite.

Năravul nu are leac

Inspectorii au stabilit că soţii Alecxandru, din vara trecută şi până în prezent, au întârziat judecarea a sute de dosare, iar modul de aplicare al actului de Justiţie, aşa cum înţelegeau să facă cei doi, nu există în practica judiciară. Cei doi magistraţi au aflat din timp despre verificarea ce urmează să îi aibă în vizor şi au cerut transferul la instanţe din alte oraşe. Doar Iulian Petronel Alecxandru a obţinut aprobarea CSM pentru transferul la Judecătoria Călăraşi, oraşul natal. CSM a apreciat că Ileana Alecxandru nu are nevoie de transfer, din moment ce urmează să intre în concediu de maternitate. Mai trebuie precizat că Ileana Alecxandru a mai fost judecată de CSM pentru exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă şi efectuarea cu întârziere a dosarelor, din motive ce i se pot imputa, dar a primit un… avertisment.

Constanţa CANTARAGIU

Pizza Constanta
Readers Comments (1)
  1. emil spune:

    ce titlu pompos si totusi astia doi au avut dreptate ; pe data de 30 iunie 2010 Consiliul Superior al Magistraturii cu unanimitate de voturi a respins actiunea disciplinara impotriva acestora ; aceasta inseamna ca modul de lucru al acestora era corect si prin urmare incorect modul de lucru al celorlalti “multi ” care au dat solutii pe banda de admitere a cererilor de executare silita fara nici un discernamant .
    daca mai multi oameni sustin o idee nu inseamna ca automat aceasta este si cea corecta ; cate odata un singur om poate avea o idee care sa fie corecta in ciuda opiniei generale . acest lucru a fost demonstrat de nenumarate ori de istorie care consemneaza cazuri in care cu sute de ani in urma multimea credea ca pamantul este plat precum o placinta si sprijinit pe spatele a patru boraste testoase ; daca cineva indraznea sa ii contrazica era declarat eretic si ars pe rug . acuma cine erau oare inapoiatii ?
    si daca au pecat din Constanta nu cred ca are legatura cu asa zisa actiune disciplinara ; indiferent de aceasta orium cred ca plecau dupa cum au plect si toti judecatorii de la Judecatoria Constanta care au fa cut o anumit a vechime . Judecatoria Constanta este o instanta la care nu se sta prea mult vechimea unui judecator la aceasta fiind de 1- 2 sau 3 ani maxim si existand numai cativa cu 5 ani vechime care si ei vor sa plece fie acasa , fie la instante superioare .
    Pana la urma de ce sa stea la constanta ; ce le ofera aceasta instanta ? ii motiveaza cu ceva sa ramana macar din punct de vedere moral ? .





Free WordPress Theme
  • Cei trei care au speriat… Comisia Europeană

    România ar putea pierde cel puţin o sută de milioane de euro destinate proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), bani extrem de importanţi pentru ţara noastră. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Free WordPress Themes