Şpaga la medic se legalizează! Şi asta datorită introducerii sistemului de coplată, „ocazie” cu care un asigurat va plăti maximum 600 de lei pe an pentru serviciile medicale. Odată ajuns la această sumă, ce să vedeţi, Ministerul îl scuteşte de coplată pentru restul serviciilor medicale de care va beneficia până la finele anului respectiv. Câtă mărinimie! Ministerul Sănătăţii speră ca, prin această coplată, să strângă în jur de 171 milioane euro pe an. Dar să nu credeţi că banii din buzunarele dumneavoastră vor fi introduşi în sistem. Nici gând! Vor rămâne în buzunarele furnizorilor de servicii medicale şi, chipurile, aceştia îi vor folosi pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale şi investiţii! Ceea ce nu a menţionat ministerul este modalitatea prin care aceştia vor fi verificaţi dacă într-adevăr asta au făcut cu banii sau dacă doar i-au luat şi i-au „investit” în propriul lor portofel. Nu este suficient că plătim, lunar, nişte asigurări medicale, cu toate că unii dintre noi nu au nevoie de medic un an întreg? Şi, chiar dacă am avea, totul e pe bani, căci spitalele nu mai au bani nici măcar să-şi cumpere tifon! Mai trebuia să mai plătim şi pentru o banală consultaţie la medicul de familie, să plătim o parte dintre analizele medicale şi chiar din internarea în spital. De ce nu se scoate plata asigurărilor medicale, căci, până la urmă, tot cu buzunarul doldora mergem la medic…A! Şi să nu uit: coplata nu ne scuteşte de şpaga la medic, căci doar ştim mentalitatea românului: „Dacă nu-i bagi în buzunar, nici nu se uită la tine”!
Oana MANOILĂ
era mai bine inainte frate! dadeai si tu un pachet de tigari si unu de cafea si erai ok! acuma poti sa dai si lovele ca tot crapi… hai sictir bey doctore cu ministerul tau cu tot!