România cunoaşte doar vreo 800.000 de români cu stomacul gol şi ochii înfundaţi de flămânzeală. Iar 32% dintre aceştia, dacă-i întrebi de meserie, îţi vor spune fără să stea pe gânduri că sunt muritori de foame. De mai bine de un an de zile, ei tot şomeri sunt. Nu mai cunosc un alt statut, cu excepţia probabil al celui de muncitor la negru. Este posibil, ocazional, să mai presteze evazionist ici-colo pentru un ban. Deformat de criza financiară, salahorul, pardon, şomerul zilelor noastre tot îşi aşteaptă încadrarea. Lipsit de-o meserie, el umple holurile agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, doar-doar îşi va găsi de lucru. În zadar al său efort şi căutare… Firmele, mai mult falimentare, demult nu mai angajează. La sfârşitul anului trecut, unul din trei astfel de năpăstuiţi nu avea muncă de mai bine de un an. Şi nici nu vor avea prea curând o ocupaţie, întrucât ofertele de muncă dau cu minus pe piaţă. Societăţile, atât de la stat, cât şi de la privat îmbracă şi-n acest an haina disponibilizărilor. Aşa că nu crearea locurilor de muncă, ci desfiinţarea lor se poartă la nivel naţional. Şi, cum patronii care supravieţuiesc zilele acestea nu se gândesc nicidecum la noi angajări, ei au dezvoltat repejor practica orelor suplimentare. Dacă, în 2009, munca peste program scăzuse cu 75%, în 2010 numărul orelor suplimentare prestate de salariaţi au crescut deja cu 34 de procente. Aşadar, şomerii îşi pot lua adio pe termen lung de la visul încadrării în muncă, iar salariaţii, ăia care au mai rămas, pot spune bye-bye tihnei. Spre profitul unor magnaţi, guvernanţii lucrează de zor la formarea a două mari categorii sociale – una a săracilor lipiţi pământului şi alta a muncitorilor pe bani puţini… Nu de alta, dar, prin fiscalitatea excesivă (pe care încă o legitimează!), demnitarii au falimentat IMM-urile – acele societăţi care, în locul profitului, au dat României mare parte din sutele de mii de guri flămânde.
Camelia MATEI