Au pedelizat tot: de la conducerea deconcentratelor la şefii de inspectorate şcolare. Au vopsit (politic) în portocaliu toate funcţiile: de la directori de agenţii bănoase le… portarii acestora. Tăvălugul PDL-ist a trecut peste ţară de-a lungul şi de-a latul. Nu mai este mult şi va intra şi peste şefia Senatului, că, deh, privirea băsescianistă se uită chiorâş la altă culaore în afara celei oranje. Mai rămăsese Curtea Constituţională. Adică acea instituţie foarte ocupată în ultima perioadă cu descifrarea ordonanţelor Bocului pedelist. Ordonanţe ce s-au dovedit învariabil neconstituţionale, chiar dacă au fost semnate de un premier ce se doreşte a fi specialist în drept… constituţional. Dacă adăugăm acestui „amănunt“ şi faptul că este ultima redută în care Opoziţia deţine majoritatea, avem dimensiunea exactă a încrâncenării portocalii întru obţinerea supremaţiei şi aici. Mişcarea se doreşte a fi făcută în iunie, atunci când mandatele a trei judecători expiră şi se impun alte numiri. Una este a Preşedinţiei şi, din acest punct de vedere, chestiunea este simplă: Băsescu nu va nominaliza vreun pesedist sau te miri ce liberal! Celelalte două, dacă s-ar respecta cutumele, ar trebui împărţite între PDL şi PSD. Dar, cum să respecte pedeliştii ceva, când ei au încălcat toate angajamentele politice până acum? Aşa că tăvălugul PDL va da buzna (şi) în Curtea Constituţională. Cum? Foarte simplu: merg cu propunerile în plenul celor două Camere. Acolo unde şi-au asigurat majoritatea cu oastea de strânsură a independenţilor. Să nu creadă cineva că vor avea probleme în Senat din cauza lui Mircea Geoană. Nici vorbă, până în luna mai, atunci când trebuie să fie făcute numirile judecătorilor la Curtea Constituţională, îi trag de sub el scaunul de preşedinte al Camerei Superioare a Parlamentului. Şi, uite-aşa, cu avânt şi elan băsescian, PDL va ajunge partidul-stat după chipul şi asemănarea Cotroceniului…
Măriuca ANDRONE