Ministrul Educaţiei sapă de zor groapa sistemului de învăţământ. Funeriu are un plan diabolic – el ţine morţiş să dea societăţii cât mai mulţi şomeri din rândul Educaţiei. Pentru început, pe termen scurt, are în plan desfiinţarea a 15.000 de posturi, de parcă cele 18.000 rase de pe faţa învăţământului anul trecut nu ar fi fost îndeajuns. Cât mai mulţi nevoiaşi vrea să numere pe stradă, înrobiţi de dările la bancă şi, în final, executaţi silit din cauză de neplată. Din Educaţie goniţi, din apartamente direct pe caldarâm ar vrea ministrul să-i vadă. Pe cât de funebru, pe atât de mefistofelic, demnitarul atacă indirect o ţară întreagă. Pe profesori îi disponibilizează, iar elevilor nerozia le-o încurajează. Numai părinte să nu fii în aceste zilele funebre…
Pentru a patra oară în ultimii cinci ani, admiterea la liceu se experimentează. Funestul vrea la admitere trei sau patru probe de baraj şi încropirea unui portofoliu pe gaj. Dacă admiterea la liceu se complică, bacalaureatul se simplifică. Doar două probe scrise vor mai fi organizate de la anul. Studiul materiilor se va face interdisciplinar, dar nu prin aşteptata corelare a materiilor, ci prin nedorita fuziune de ordin disciplinar. Ca atare, cine poate scapă cu luciditate, cine nu poate acela va ieşi de pe băncile şcolii mai alienat ca altădată. Nu de alta, dar elevii vor fi invitaţi să înveţe tainele materiei tip „3×1“. Chimia, fizica şi biologia se vor studia într-o singură oră şi dintr-un manual unic. Şi, dacă pentru unii chimia era grea, suntem curioşi cum vor primi aceştia, pe nepusă masă, să digere chimie, fizică şi biologie la un loc? Ne întrebăm cu stupoare care sunt profesorii cu triplă specializare, căci puţinii la număr pe care-i ştim au dublă calificare? Atât ar mai rămâne să-i auzim pe profesorii de chimie-biologie, după 20 de ani de învăţământ, că se înscriu la Facultatea de Fizică pentru o nouă instruire. Şi, prin absurd, dacă se vor forma dascălii „3×1“, un atare scenariu sună clar a disponibilizări masive în rândul profesoral. Ce se va întâmpla cu dascălii deveniţi şomeri? Unde se vor mai angaja tinerii care tocmai ce se ridică de pe băncile facultăţilor pentru a profesa la catedră? Pe toţi îi paşte indemnizaţia de şomaj, urmată de o sărăcie lucie. Suntem curioşi unde, în toată această ecuaţie, mai există egalitatea de şanse şi dreptul la un trai decent al oricărui om?
Suntem ultimii în Europa şi ca trai, dar şi din punct de vedere al sistemului educaţional. Vorba aceea, „capul (guvernamental) face, capul (mulţimii) trage“. Şi, dacă în prezent ocupăm ultimele locuri în evaluările mondiale care măsoară eficienţa sistemelor educaţionale, cât de curând nu ne vom mai clasa nici în cel din urmă loc. Motivul? Toţi miniştrii Educaţiei, în frunte cu Funeriu, au căutat să schimbe doar forma sistemului de învăţământ. Urmarea? Sunt pline şcolile de elevi prost formaţi şi de profesori incompetenţi, care dau note pe toceală! Clar că în educaţia postdecembristă nu a mai existat capabilitate. Şi, în loc să îngroape condamnabila nepricepere, Funeriu caută cât mai bine să o dezgroape.
Camelia MATEI