La vârsta de 70 de ani, pe care a împlinit-o miercuri, starul american Chuck Norris arată cu 15 ani mai tânăr, după cum îl complimentează presa din SUA, a renunţat la filme şi rămâne acelaşi subiect de ironii amicale pe seama unei cariere cu roluri exclusiv din categoria Imposibil de Ucis. „În ziua aniversării, salutăm omul, mitul, legenda Chuck Norris“, sună una dintre urările jurnaliştilor americani adresate expertului în arte marţiale care a făcut carieră pe marele ecran şi la TV, mai bine de 30 de ani. „Şi-a câştigat un loc unic în cultura populară. Îl iubesc, din auzite, până şi cei care n-au apucat să-l vadă măcar într-un film“, notează publicaţia EmpireOnline. Chuck Norris a devenit cunoscut la începutul anilor ’70, după ce a jucat alături de Bruce Lee în „Fury of the Dragon“. Aceasta a fost, de altfel, şi singurul film important în care personajul jucat de Norris moare. În restul peliculelor, Norris calcă în picioare tot ce întâlneşte şi astfel a ajuns la statutul de megastar al celui considerat, alături de Bruce Lee, numărul 1 al filmelor cu arte marţiale. După 1990, Chuck Norris a invadat şi micile ecrane, în 193 de episoade ale serialului „Walker, Texas Ranger“. Cel mai recent film în care a fost distribuit este „The Cutter“, realizat în 2005.