“Mangaliart” invită elevii la teatru

joi, 11 martie 2010 | Fara comentarii

Primăria Mangalia invită şcolile şi liceele din localitate, dar şi din zonele limitrofe să participe la un concurs de teatru, intitulat „Mangaliart“. Competiţia este programată pentru perioada 7-9 mai, iar înscrierile se pot face începând de ieri şi până la data de 29 aprilie, la biroul mass-media al primăriei sau la Muzeul de Arheologie „Callatis“. Se pot înscrie elevi de la aceeaşi şcoală/liceu sau din aceeaşi trupă pot face parte elevi din ciclul primar, gimnazial, liceal din unităţi de învăţământ diferite şi chiar studenţi, dar în fişa de înscriere trebuie să reprezinte o singură instituţie. Concursul are două secţiuni, de grup şi recital/monolog, iar piesele de teatru înscrise în concurs nu trebuie să depăşească 50 de minute. Genurile abordate pot fi din dramaturgia universală, dar şi din cea română. Ca o condiţie obligatorie, elevii trebuie să aibă domiciliul în Mangalia sau în localităţile limitrofe. Anul acesta, concursul se va desfăşura doar local, dar se doreşte transformarea lui într-o competiţie de nivel naţional sau chiar internaţional, începând cu ediţiile următoare.

(C.M.)

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




WordPress主题
FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress Blog