Zăpada şi gheaţa au făcut zeci de victime la Constanţa. Într-o singură zi, 54 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au căzut pe gheaţă. Au fost diagnosticate cu fracturi, luxaţii şi entorse. Din fericire, accidentele nu au avut repercusiuni foarte grave, 17 persoane rămânând internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru tratament sub supravegherea medicilor. În schimb, Unitatea de Primire Urgenţe – Medicală a fost luată cu asalt de 126 de pacienţi. „Dintre aceştia, doar 29 au reprezentat urgenţe medicale şi au fost şi internaţi. Restul cazurilor puteau fi tratate ambulatoriu sau la medicul de familie”, a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean, dr. Liliana Tuţă. Majoritatea celor care s-au înghesuit la Urgenţa Medicală a unităţii sanitare au provenit din zonele destul de îndepărtate, acolo nu există centre de permanenţă.
O.M.