Luminiţa Anghel a fost acuzată de cruzime, după ce a folosit fluturi vii în cadrul unui spectacol. 20 de fluturi importaţi din Thailanda au fost aduşi pe scenă de Luminiţa Anghel, care au sfârşit tragic, fiind arşi şi călcaţi în picioare de concurenţii care au evoluat după Luminiţa. De altfel, şi Paula Seling a fost deranjată de fluturi, aceştia incomodând-o în timpul recitalului. Luminiţa Anghel a fost invitată la emisiunea „Un show păcătos“, unde a încercat să pună lucrurile la punct în legătură cu aşa-zisa „flutucidere“ de pe scena Eurovision. Luminiţa a explicat că micuţele zburătoare sunt crescute special pentru spectacole şi trăiesc numai patru zile. Mai mult, ea spune că fluturii urmau să moară chiar în ziua în care au fost folosiţi în spectacol. Indiferent de durata de viaţă a micuţelor zburătoare, să sperăm că, data viitoare, cântăreaţa nu se va orienta către un show cu pisici sau alte patrupede, ca să nu mai avem parte de încă o demonstraţie de cruzime împotriva animalelor.