Captură impresionantă în port
Lucrătorii vamali constănţeni au confiscat, la începutul săptămânii, o cantitate impresionantă de marfă susceptibilă a fi contrafăcută, adusă într-un container sosit din China. Vameşii au găsit în container 2.000 de şepci din material textil, 2.000 de genţi din material sintetic, 1.000 de borsete din acelaşi material, 1.000 de portofele, 4.000 de brelocuri, 17.000 de seturi de şort şi tricou din material sintetic şi 7.000 de perechi de jambiere din material sintetic, ce aveau aplicate semnele figurative ale mărcilor „Mini”, „Juventus”, „Ferrari”, „Adidas”, „Real Madrid”, „AC Milan”, „Bayern Munchen”, „Barcelona”, „Chelsea”, „Liverpool”, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor mai sus enumerate. Întreaga cantitate de mărfuri a fost reţinută de către autoritatea vamală, în vederea expertizării. Dacă ar fi fost comercializate, la preţurile produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 652.000 de euro. Acest container este al doilea verificat numai în această lună de lucrătorii vamali. Primul container în care vameşii au găsit marfă susceptibilă de a fi contrafăcută a fost descoperit la începutul lunii. Dacă aceea marfă ar fi ajuns pe piaţă, comercializată la preţurile produselor originale, valoare totală ar fi ajuns la 2.500.000 de euro.
Alin TARNOVSCHI





Comments (0)
Trackbacks - Pingbacks (0)
Leave a Reply