Podul de piatră s-a dărâmat! A venit PDL-ul la putere şi nu l-a reparat! Era cât pe ce ca guvernarea portocalie să aibă mâinile pătate de sânge după ce o femeie a fost la un pas de a fi strivită de două bucăţi de beton care s-au desprins, luni, din podul IPMC din Constanţa. De ce este de vină Guvernul? Pentru că, în 2005, când marinelul vesel a ajuns la putere, a oprit orice fel de finanţare pentru reabilitarea podului. Aşa că acesta a rămas într-un stadiu avansat de degradare. Din 1965, de când a fost construit, şi până în prezent, nu s-au investit decât puţini bani pentru refacerea carosabilului pe o porţiune destul de mică. Primăria Constanţa a făcut nenumărate demersuri la Bucureşti şi a sesizat pericolul iminent al prăbuşirii podului peste casele aflate sub el, dar Băselu’ a fost mai mult preocupat de a găsi metode să-l scoată din minţi pe primar şi să-l strângă cu uşa, aruncând în faţa presei dosare şi tot felul de acuzaţii. Reparaţia podului costă cam cinci milioane de euro, bani pe care Primăria nu îi are şi bani pe care Băselu’ Marinelu’ nu vrea să-i aloce în ruptul capului lui portocaliu. Podul IPMC este un real pericol atât pentru autovehiculele care îl tranzitează, cât şi pentru oamenii care locuiesc în zonă. Oricând casele celor 20 de familii pot fi spulberate din cauza plăcilor de beton care se desprind. Podul a început să se „destrame” încă de anul trecut, când din el a căzut o bucată de fier. În loc să-şi tundă şuviţa rebelă, Băselu’ ar fi putut să-şi ocupe mandatul de căpitan de ţară cu lucruri cu adevărat importante, cum ar fi clarificarea statutului podului IPMC! Părerea mea…
Oana MANOILĂ