Manifestaţie împotriva reformelor din Justiţie în Franţa

miercuri, 10 martie 2010 | Fara comentarii

Sute de avocaţi şi magistraţi francezi au manifestat, ieri, la Paris, denunţând reformele, care, în opinia lor, vor afecta Justiţia şi independenţa ei. Avocaţii şi magistraţii, însoţiţi de agenţi ai serviciilor judiciare şi penitenciare, s-au strâns în faţa Palatului de Justiţie la apelul sindicatelor lor şi urmau să se ducă la Ministerul Justiţiei, denunţând o „instituţie în pericol“. În tribunale a fost grevă, iar audierile au fost amânate şi în unele instanţe din provincie, mai ales în Manche şi Alsacia. Manifestanţii protestează faţă de reforma din procedura penală, dorită de preşedintele Nicolas Sarkozy. Reforma prevede suprimarea judecătorului de instrucţie, un magistrat independent, care decide punerea sau scoaterea de sub acuzare, şi încredinţarea tuturor anchetelor procurorilor, magistraţilor din Parchet subordonaţi cancelariei. Reforma provoacă, de la anunţarea sa, o puternică opoziţie în cadrul aparatului judecătoresc, unii spunând că ea va limita posibilităţile de urmărire penală a unor responsabili politici. Şi Opoziţia a susţinut mobilizarea.

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




WordPress主题
  • Cei trei care au speriat… Comisia Europeană

    România ar putea pierde cel puţin o sută de milioane de euro destinate proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), bani extrem de importanţi pentru ţara noastră. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress主题