RAJA a activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă

miercuri, 10 martie 2010 | Fara comentarii

În urma avizărilor meteo privind atenţionarea de cod galben, la nivelul societăţii RAJA SA s-a activat, ieri, Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, for ce are în componenţă atât membrii consiliului director, cât şi şefii tuturor secţiilor. Comandamentul de la nivelul RAJA s-a constituit atât pentru judeţul Constanţa, cât şi pentru cel vecin, Ialomiţa, pentru a asigura permanenţa la conducerea acţiunilor specifice întreprinse în această perioadă, 24 de ore din 24. Pentru comandamentul general, permanenţa este asigurată prin rotaţie de reprezentanţii consiliului director. La nivelul centrelor zonale, permanenţa în coordonarea activităţilor este asigurată de şefii de secţie. Pentru buna funcţionare a sistemului de alimentare cu apă şi canalizare, în cadrul comandamentului s-au constituit peste 90 echipe de intervenţie dotate cu toate utilajele necesare. Intervenţiile echipelor de specialitate sunt coordonate prin intermediul celor 24 de centre de permanenţă, ale căror acţiuni acoperă toate zonele în care RAJA îşi desfăşoară activitatea pe raza celor două judeţe. „Asigurăm toţi abonaţii societăţii că RAJA Constanţa va depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemului sunt cele legate de lipsa energiei electrice. În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA Constanţa va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei. Totodată, facem un apel către toţi abonaţii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.66.44.44“, a declarat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al societăţii RAJA.

Alice HIRSCH

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Weboy
  • Cei trei care au speriat… Comisia Europeană

    România ar putea pierde cel puţin o sută de milioane de euro destinate proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), bani extrem de importanţi pentru ţara noastră. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress Blog