Primării urecheate… electoral

miercuri, 10 martie 2010 | Fara comentarii

Potrivit legii, Autoritatea Electorală Permanentă monitorizează şi controlează, între perioadele electorale, modul de întocmire şi actualizare a listelor electorale permanente şi de păstrare a registrelor cuprinzând listele electorale permanente, precum şi modul de efectuare a comunicărilor prevăzute de lege şi de operare a acestora, la timp, în listele electorale. În urma verificărilor, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, din care 18 cu avertisment şi opt cu amendă. În celelalte cazuri s-au făcut recomandări pentru remedierea deficienţelor, urmând ca la controalele ulterioare să se constate dacă acestea au fost corectate sau nu. Printre primăriile „urecheate“ şi avertizate pentru lacune în materie electorală se numără şi două din judeţul nostru – Ghindăreşti şi Topalu.

A.H.

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Free WordPress Theme
  • Cei trei care au speriat… Comisia Europeană

    România ar putea pierde cel puţin o sută de milioane de euro destinate proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), bani extrem de importanţi pentru ţara noastră. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress Blog