Constănţenii au pierdut cu 1-4 a patra partidă în acest sezon, iar promovarea pare din ce în ce mai departe. Retrogradată în eşalonul inferior, FC Farul a suferit numeroase modificări, la toate capitolele, şi s-a anunţat răspicat că se va întoarce în Liga I după doar un sezon în eşalonul inferior. După un retur şi două meciuri din partea a doua a campionatului, fanii au devenit cât se poate de pesimişti. Constănţenii nu au arătat nimic în meciurile disputate până acum, iar promovarea pare destul de departe. Acest lucru a fost reflectat şi de ultimul joc disputat. Constănţenii au pierdut cu 1-4 pe terenul celor de la Concordia Chiajna, dar cel mai mult a dezamăgit atitudinea jucătorilor. Chico, cel mai bun marcator al constănţenilor, a fost schimbat foarte repede, pentru că dădea impresia că vrea să îşi păstreze echipamentul alb imaculat şi se ferea de mocirla de la Chiajna. Cel mai „interesant” moment a avut loc, însă, în momentul în care centralul partidei a dictat lovitură de la 11 metri pentru Farul. Cosmin Matei, recunoscut pentru ieştirile sale la capitolul disciplină, mai avea puţin şi sărea la gâtul lui Marius Ene, cel care a luat mingea să execute penalty-ul. Juniorul Farului vroia să execute el lovitura de penalitate. În cele din urmă, Ene a fost cel care a transformat acel 11 metri şi a marcat golul de onoare al marinarilor. Incidentul este unul destul de obişnuit în lotul echipei de pe litoral, de mult timp ştiindu-se că tabăra constănţeană e divizată în grupuri care îşi apără „interesele“ cu orice preţ. Ştefan Stoica, antrenorul echipei de pe litoral, a ajuns şi el în mijlocul acestor conflicte, care au „devorat“ până acum o sumedenie de tehnicieni. „Trebuie să găsim o rezolvare fără doar şi poate. Jucătorii trebuie, în primul rând, să formeze o echipă, dar incidente ca cel de la Chiajna nu au rolul decât să ne dezbine“, a spus antrenorul marinarilor. Constănţenii trebuie neapărat să remedieze situaţia până la meciul din runda următoare, când vor primi vizita liderilor de la Victoria Brăneşti, iar un insucces în această partidă va duce echipa de pe litoral tot mai departe de locurile ce asigură promovarea.
(T.R.)