Cei cu credite la bancă ar putea deveni „iobagii” moderni ai României anului 2010! Este de ajuns să citeşti secţiunea dedicată Executării Silite din Proiectul Codului de Procedură Civilă. Posibila fugă a unui debitor care vrea să scape fără să îşi plătească datoriile este o chestiune care naşte fireşti temeri pentru un creditor. Numai că, aşa cum este reglementat în Proiectul Codului de Procedură Civilă (CPC), la art. 653, alin.[1] , pct. [1], termenul este vag şi demonstrează că băncile urmăresc legarea de glie a restanţierilor. Iată cum sună o reglementare dintr-un document care se doreşte a fi o lege:
„Art. 653. – (1) Debitorul care beneficiază de un termen de plată va fi decăzut, la cererea creditorului, din beneficiul acestui termen dacă: 1. debitorul a fugit; 2. debitorul risipeşte averea sa; 3. debitorul este în stare de insolvabilitate îndeobşte cunoscută sau dacă, prin fapta sa, săvârşită cu intenţie sau dintr-o culpă gravă, a micşorat garanţiile date creditorului său ori n-a dat pe cele promise, sau, după caz, încuviinţate. 4. alţi creditori fac executări asupra averii lui”. Bun, aşadar, „debitorul a fugit”, însă aşa se scrie într-o carte cu conţinut beletristic, însă nu aşa se compune un text de lege. Am întrebat executorii bancari cum se va proba în fapt fuga debitorului şi răspunsul a fost… dacă „pleacă de la domiciliu”. Halucinant! Adică, dacă un român cu credit la bancă pleacă în Spania să strângă bani să îşi plătească datoria către bancă se consideră că a fugit? Răspunsul lucrătorului de la bancă a venit pe nemestecate şi este evident… da. Atunci, care este diferenţa dintre fuga frauduloasă de situaţia în care un restanţier trebuie să plece în altă localitate, câte zile trebuie să lipseşti ca să se considere… fugă? Pur şi simplu ei ar fi vrut să nu ne mişcăm din localitate dacă nu sunt anunţaţi în scris. Care ar mai fi atunci diferenţa între a fi restanţier la bancă sau a fi o persoană condamnată la închisoare cu suspendare? Niciuna. Primii ar trebui să anunţe banca şi executorul bancar, iar ceilalţi la… Poliţie. O parte dintre deputaţi au comunicat băncilor ca, în condiţiile în care nu definesc termenul de lege şi nu oferă criterii clare de interpretare, acest text de lege să fie scos din Codul de Procedură Civilă! Cine a gândit şi, mai ales, cine a permis introducerea acestui text de lege în proiectul menţionat mai sus este cu adevărat important.
Andra SECELEANU