Datori vânduţi fără salvare

luni, 8 martie 2010 | Fara comentarii

“La sfârşitul anului 2010 ar trebui să facem un nou împrumut ca să putem plăti toate facilităţile de care au beneficiat unele categorii în mod nejustificat”. Este tâmpiţica frază rostită la bilanţul cârpitei noastre Armate, surpriză, tocmai de preşedintele… flăcării violet. Da, este el, Băsescu, autorul „centurii de siguranţă oferite de FMI” (n.n. – pusă în cruce sau să ne sugrumăm cu ea?), fără banii căruia românii ar fi căutat astăzi prin lăzile de gunoi ale Europei. De parcă nu acest jalnic securist conduce destinele ţării de cinci ani încoace şi nu ar fi jucat, never, ţurca cu guvernele în Palatul Victoria, aflăm că nu ne mai permitem să plătim „sporul de zâmbet sau de îmbrăcăminte decentă”. Care va să zică, până acum, sub comanda vrednicului marinel, s-a putut! Din două, una: ori pe preşedintele celor 50% dintre conaţionali l-a prins flama „sudorului” Johnny Walker, ori imun(d)ul personaj doarme pe el opt zile din şapte pe săptămână. Zeci de miliarde de euro s-au mâncat cu polonicul de Udre, Videni şi Berceni, împreună cu pletora piţifelnicilor portocalii – la adăpostul binecuvântării groparului Flotei româneşti, iar astăzi trebuie să înghiţim, pe nemestecate, fel şi fel de caterinci (ne)hăhăite.

Deşi media a semnalat în mod constant şi cu încăpăţânare asină că datoria externă a României (148 miliarde lei) a săltat vertiginos în perioada făcăturii guvernării pedeliste, atingând, în anul de jale 2009, o creştere exponenţială, Traian Băsescu ne-a miruit după alegeri cu acelaşi Executiv tembel şi acelaşi premier autist Bij-Boc. Ce să mai spunem de raportul Curţii de Conturi, ajuns sub privirea (împăienjenită?) a piratului din… Cotroceni, care, negru pe alb, specifica nelegalitatea acordării de prime şi sporuri pentru 400.000 de bugetari din cadrul autorităţilor publice. Cum a reacţionat piaza rea a României la citirea înspăimântătoarei realităţi? A mers pe burtă, umăr la umăr cu adunătura de căpătuiţi din jurul lui, „uitând” şi de lupta anticorupţie, şi de veniturile astronomice menţionate în raport, şi de recuperarea sumelor sustrase.

Băsescu cusurgiul se comportă de parcă ar fi preşedintele Opoziţiei, nicidecum preşedintele ţării! Turuie verzi şi uscate despre risipa banului public, despre facilităţi pentru neisprăviţi şi un eventual împrumut letal (în ciuda furturilor exasperante săvârşite de găştile portocalii!), ni se pretinde austeritate la sânge, însă justiţiarul mutant al poporului priveşte impasibil la ditamai evaziunea fiscală, la economia subterană înfloritoare şi dezmăţul salarial din curtea serviciilor secrete. Halal conducător! În pragul falimentării şi distrugerii ţării, cinicul farsor ne mai halucinează o dată: „Nu putem să bătătorim perspectiva de a împrumuta alţi bani pentru 2011-2012”. Ba bine că nu! Chiar într-o veselie… Actualul Guvern hibrid mafioto-zurbagiu, pentru a evita o explozie a tensiunilor sociale în stradă, va întinde mâna, iarăşi, la bunăvoinţa UE, FMI, BM, BERD şi restul cămătarilor autorizaţi. Fără îndoială, va urma, aşa cum ne-am obişnuit, o altă rundă de negocieri cu exigenţe simulate şi promisiuni gonflate. După care finanţarea externă va îngroşa, insuportabil, datoria României. Cine o va plăti? Evident, talpa ţării. Şi asta, atenţie, din 2012, când vom intra în zodia sacrificiului total, iar tranşele ameţitoarelor rambursări vor trebui achitate cu exactitate elveţiană. Ele vor muşca adânc şi neîndurător din nivelul de trai animalic al românilor nenorociţi. Păcat că nu doar din buzunarele şi sănătatea pupinbăseştilor orbiţi de mirajul portocaliu. Dacă există o mângâiere, ea se rezumă la ce va consemna istoria despre „epoca Băsescu”: imoralitate, hoţie, trădarea interesului naţional.

Valentin POPESCU

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




WordPress主题
  • Cei trei care au speriat… Comisia Europeană

    România ar putea pierde cel puţin o sută de milioane de euro destinate proiectelor din cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), bani extrem de importanţi pentru ţara noastră. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
Free WordPress Themes