La CFR Marfă şomajul este “marfă”

sâmbătă, 6 martie 2010 | Fara comentarii
La CFR Marfă şomajul este “marfă”
Fără angajaţi, CFR Marfă este lăsată pradă... buruienilor

Vineri, zeci de ceferişti constănţeni au protestat, pentru că, prin „grija“ Guvernului portocaliu, 564 de lucrători ai CFR Marfă au fost disponibilizaţi. Mulţi dintre ei îşi pierd locurile de muncă după mai bine de 30 de ani de activitate fără întrerupere. Oamenii sunt revoltaţi din două motive: ei cred că disponibilizările s-au făcut preferenţial şi se tem că vor fi trimişi în şomaj fără a primi vreun salariu compensatoriu. Asta pentru că cei din conducere întârzie intenţionat depunerea dosarelor de şomaj.

Coada politicului

Zeci de ceferişti s-au adunat în faţa sucursalei CFR Marfă din Constanţa pentru a protesta faţă de decizia de concediere a peste 500 de angajaţi. Oamenii se plâng că au fost daţi afară fără niciun fel de reţinere, după ce au muncit neîntrerupt zeci de ani. Unii dintre protestatari au declarat că mai au un an până la pensionare, iar legea interzice concedierile cu trei ani înainte de ieşirea la pensie. Oamenii mai cred că CFR Marfă este falimentată politic, pentru a fi ulterior privatizată la un preţ de nimic. „Scopul suprem al conducerii ţării, al premierului, al preşedintelui este să vândă CFR Marfă pe gratis. Berceanu ne-a promis că nu se vor face disponibilizări de la Calea Ferată, dar exact asta a făcut“, a declarat una dintre protestatarele puse pe liber după mai mult de 20 de ani de muncă la CFR. „Disponibilizările acestea ar fi trebuit făcute în urmă cu doi ani, dar tot s-au găsit portiţe şi motive de amânare. Acum nu s-a mai putut face nimic. Nu mai sunt bani, nu mai este nici activitate pe aceste sectoare. Pierderile s-au ridicat, anul trecut, la 520 milioane lei”, a declarat Gheorghe Spânu, liderul Sindicatului Mişcare Comercial din cadrul CFR Marfă Constanţa. Tot ce au reuşit să obţină a fost plata unor salarii compensatorii echivalente cu media pe ultimele trei luni, pe o durată de 15 luni pentru angajaţii cu vechime mai mare de 25 ani. „Am negociat la sânge aceste măsuri de protecţie socială. Noi am cerut iniţial 24 de luni, dar ni s-a spus că nu ni se pot oferi mai mult de 10 luni în plata salariilor compensatorii. Nu am acceptat sub nicio formă propunerea”, a mai precizat Gheorghe Spânu. Numai că oamenii sunt suspicioşi şi se tem că vor fi trimişi în şomaj fără a primi vreun salariu compensatoriu. Asta pentru că cei din conducerea CFR Marfă întârzie intenţionat depunerea dosarelor de şomaj, termenul-limită fiind 31 martie.

Creşte activitatea, se întorc la muncă

Liderul Sindicatului Mişcare Comercial Constanţa a afirmat că, în cazul în care va creşte activitatea CFR Marfă, cei disponibilizaţi vor fi rechemaţi la muncă. „Am discutat acest aspect şi cu patronii. De fapt, noi monitorizăm continuu activitatea pe aceste ramuri. Dacă se va înregistra o creştere, aceşti oameni vor fi reîncadraţi, treptat, în sistem, pe vechile lor posturi”, a explicat Gheorghe Spânu. La nivel naţional, începând cu luni, 8 martie, circa 4.758 de angajaţi ai CFR Marfă îşi vor pierde locurile de muncă. Din cei 6.300 de care se vorbea în total, mulţi au ieşit deja la pensie, iar alţii o vor face în perioada următoare. Până la sfârşitul lunii martie vor mai fi disponibilizaţi circa 1.317 de angajaţi de la CFR Călători, iar în aprilie – circa 1.000 de salariaţi de la CFR SA.

Oana MANOILĂ

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




WordPress Themes
  • Pe cine reprezintă preşedintele 10%?!

    Până la reuniunea Consiliului European de miercuri, Traian Băsescu a dat o fugă la Chicago ca să explice comunităţii româneşti de peste ocean cine trebuie să reprezinte politica externă a Bucureştiului. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress Themes