Programe ministeriale pe spinarea primăriilor

vineri, 5 martie 2010 | Fara comentarii

Programul „Renaşterea satului românesc – 10 case pentru specialişti“ a fost pe lista de discuţii la şedinţa cu primarii ce a avut loc la Prefectura Constanţa. Radu Stoian, reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), prin care se va desfăşura acest program, a spus că respectivele case se vor construi chiar şi în orăşelele care au în componenţă un sat, cum ar fi Poiana, care aparţine de Ovidiu. Şi aici primarul comunei Cumpăna a avut o remarcă de făcut. Mariana Gâju a propus să fie extinsă aria specializărilor care sunt incluse în program. „Este nevoie de 15 locuinţe, nu 10. Şi ar trebui să se aprobe să construim case şi pentru specialiştii din administraţia publică locală, pentru că şi de ei avem nevoie”. Pentru desfăşurarea programului, primăriile trebuie să pună la dispoziţie 500 mp de teren, care să beneficieze şi de utilităţi. Se vor construi case cu 2 camere, cu o suprafaţă de 100 mp şi 3 camere cu suprafaţă de 120 mp! Bineînţeles că atunci când a gândit (?) programul, ministrul Turismului nu a luat în calcul şi aspectul utilităţilor. În consecinţă, această problemă ţine de „inventivitatea şi spiritul gospodăresc al primarilor, unde să aloce terenurile sau ce proiecte să facă”, aşa cum spune reprezentantul ANL Constanţa. Şi asta se întâmplă în condiţiile în care primarii se plâng că nu au bani pentru derularea sau continuarea programelor privind utilităţile. O altă recomandare ANL este ca terenurile să nu fie la marginea comunelor. Când este vorba despre proiectele lansate de Guvernul portocaliu, ca prin minune apare şi recomandarea de înţelegere şi cooperare. „Trebuie să existe cooperare între primar şi consilierii locali, să nu se mai ţină cont de culoarea politică, pentru că va fi nevoie de hotărâre de consiliu pentru atribuirea terenurilor”, a observat, ca un fin analist, subprefectul Mircea Iustian. Viceprimarul comunei Tortoman a venit cu o propunere. „Am un bloc pe care aş putea să îl reabilitez şi să îl dau ca locuinţe pentru specialişti. Este posibil?”. Măsura ar fi scutit primăria de cheltuielile legate de utilităţi, dacă ar fi fost nevoie şi de pierderea a 500 de mp pentru nişte case construite pe suprafeţe imense. Dar, nu este posibil, bineînţeles. Pentru că blocul este din 1989! „Blocul acela nu mai rezistă”, a motivat reprezentantul ANL Constanţa. Ştie oare domnul Stoian câte familii din Constanţa stau, în siguranţă şi în condiţii bune, în blocuri din 1989? Dar, probabil că un astfel de plan ar încurca puţin socotelile celor care au… gândit 10 case pentru specialişti.

Andra SECELEANU

Pizza Constanta
Readers Comments (0)




Free WordPress Theme
  • Cobaiul “România”, sub bisturiul muhaielelor

    După demisia lui Emil Boc de la Palatul Victoria, ieri, am văzut prezentarea listei cu miniştrii pe care premierul Mihai Răzvan Ungureanu îi va avea în echipa de la Guvern, bineînţeles, dacă va trece de votul parlamentarilor. (mai mult)

FILMUL ZILEI
Ultimele articole
Meteo

www.burocoop.eu www.burocoop.eu
WordPress Blog